După ce fiecare dintre ei a turnat un tub de bomboane Mentos în sticlele de Cola, piaţa Ladeuzeplein a devenit brusc o mare de spumă, iar jeturile au atins aproape 9 metri.
Filmuleţele cu amestecul exploziv au fost postate pe internet şi au atras peste 10 milioane de privitori. Anteriorul record mondial a fost stabilit când 873 de sticle au fost “lansate” simultan.
Nebunia s-a transformat imediat în visul publicitar, cu creşteri de 20% ale încasărilor. Producătorii Mentos estimează că toată această modă valorează 10 milioane de dolari, adică publicitate gratuită pentru un an.
Deşi nu există o explicaţie ştiinţifică a fenomenului, cercetătorii sunt de acord că este vorba de o reacţie fizică, nu chimică. S-ar putea să fie vorba de miile de pori ai fiecărei bomboane. care permite ca bulele de dioxid de carbon să se formeze în băutură.
Se spune că dacă mânânci Mentos şi bei Cola în acelaşi timp poţi muri, dar nu a existat nici un astfel de caz până în acest moment.
Fântăni artizanale realizate din Cola şi bomboane Mentos
<p>Este genul de experiment ştiinţific, care îi entuziasmează şi pe cei mai mari copii. Studenţii din oraşul belgian Leuven au stabilit recordul mondial la cele mai multe fântâni artizanale, realizate din Cola Light şi bomboane Mentos: 1360 simultan. </p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Sport local
Cei doi luptători de la clubul orădean ACS „Moga Răzvan” s-au întors victorioși de la ediția a VI-a a „Cupei A.C.S Kickbox Baia Mare”, care s-a desfășurat sâmbătă în sala de sport din Recea (Maramureș).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a petrecut în după amiaza zilei de duminică, 15 noiembrie, pe centura Aleșd.
BIHON Sport local
Meciurile desfășurate în cadrul etapei cu numărul 11 nu au adus prea multe clarificări în ceea ce privește ocuparea locurilor în play-off, unde sunt sigure până acum Foresta Tileagd și CS Oșorhei. Aproape e și CAO, care a fost egalată în prelungiri și cu două etape înainte de final are 5 puncte avans față de locul 7 și 6 față de locul 8.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Nunta fiicei lui Ilie Bolojan, organizată sâmbătă la Oradea, a stârnit numeroase comentarii în presa centrală, după ce mai multe publicații au pus accentul pe presupusul lux al evenimentului și pe prețurile ținutelor purtate de invitați.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O firmă care efectua lucrări în Bihor s-a adresat Justiției după ce a primit o amendă de 40.000 de lei din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), pe motiv că tatăl patronului societății a fost găsit de inspectorii de muncă pe șantierul coordonat de fiul său.
3
Bihon CSM Oradea
Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea s-a impus cu scorul de 48-35 (25-17) în partida de acasă cu CS Minaur Baia Mare DivA, disputată duminică seara, la Arena „Antonio Alexe”. Meciul a contat pentru etapa a 7-a, ultima din turul Seriei C a Diviziei A de handbal masculin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!