Cel puţin 19 persoane au murit şi alte 340 au fost rănite în urma busculadei produse sâmbătă la Love Parade, festival al muzicii tehno la care au participat peste un milion de persoane la Duisburg, în vestul Germaniei, a anunţat duminică poliţia locală, citată de AFP.
Doi părinţi de culoare din Marea Britanie au uimit geneticienii din toată lumea, după ce au dat naştere unui copil alb.
Specialiştii spun că este vorba despre coioţi, însă localnici sunt convinşi că animalele sunt legendarii Chupacabra.
Un bărbat din Afganistan are o afecţiune necunoscută care îi deformează corpul.
Scenele filmate cu telefonul mobil in salile de clasa de pe la noi, in care vedem batai intre elevi sau cadre didactice umilite, par niste copilarii pe langa altercatia dintre un adolescent si o profesoara, surprinsa intr-o scoala din Rusia.
Extraterestru sau creatură mitică? Pe internet au fost publicate fotografii cu o creatură bizară descoperită în Thailanda
Sateliţii folosiţi de Google Earth au surprins, pe un câmp din Estul Ungariei, o imagine asemănătoare cu chipul lui Iisus.
Din cea de-a patra sursa de apa continentala din lume ca dimensiune, cu 68,5 mii de kilometri patrati si o adancime maxima de 69 de metri, Marea Aral a devenit un simplu lac in decurs de numai 50 de ani, pierzandu-si 80% din apa.
O femeie din Vietnam, care practica acupunctura, a devenit celebra dupa ce a inventat "testul de virginitate masculin" prin care trei barbati acuzati de viol au fost eliberati.
mplanturile au fost cele mai apreciate cadouri de femeile din viaţa lui.