83 de milioane de chinezi vor muri in urmatorii 25 de ani de boli de plamani, potrivit unui studiu american. Studiul s-a axat pe impactul pe care il au asupra poporului chinez fumatul si folosirea carbunelui pentru prepararea mancarii sau incalzirea locuintelor, transmite BBC.
Lipsa de control ii poate determina pe oamenii rationali sa vada tipare acolo unde, de fapt, nu exista, acesta descoperire putand explica comportamentele aparent irationale.
Pofta de sex vine mâncând ceea ce trebuie. Dieta ne dictează viaţa intimă pentru ca alimentele pe care le consumăm ne influenţează hormonii sexuali.
Cantităţi de melamină cu cinci ori mai mari decât normele legale, substanţa chimică aflată în centrul scandalului cu laptele falsificat din China, au fost descoperite în bomboanele chinezeşti "White Rabbit", comercializate în Belgia
O echipa de cercetatori, condusa de arheologul francez Franck Goddio, a descoperit un vas care dateaza din perioada in care Hristos a trait pe Pamant.
Copiii ai căror părinţi fumează pot dezvolta simptome ale dependenţei de nicotină. Stările depresive, anxietatea, iritarea, tulburările de somn sunt numai câteva dintre efectele negative ale dependenţei de nicotină cu care copiii se pot confrunta.
Radioteleviziunea britanică BBC a conceput în anii 70 un anunţ destinat să liniştească publicul în cazul unui atac nuclear împotriva Marii Britanii, potrivit unor documente din arhiva naţională desecretizate vineri.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu îşi exprima, cu câteva zile în urmă, încrederea că, în urma crizei financiare din SUA, unele proprietăţi imobiliare de acolo ar putea deveni accesibile şi pentru cetăţenii români.
Consumul de canabis este mai putin daunator decat alcoolul sau decat tigarile, motiv pentru ar trebui legalizat, potrivit unui raport al The Beckley Foundation s Global Cannabis Commission.
O navă de cercetare rusească a descoperit recent în Arctica, pe coasta de nord-est a Siberiei, cantităţi enorme de gaz metan care sunt eliberate constant de sub apă.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea găzduiește miercuri, 18 noiembrie, cea de-a șaptea ediție a Bar Contest Oradea, o competiție dedicată pasiunii, creativității și spectacolului din lumea bartendingului. Evenimentul va avea loc la Palazzo Wedding Hall, iar accesul publicului este gratuit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Condițiile meteorologice dificile de vineri, 13 noiembrie de la orele prânzului, au dat peste cap programul a două curse aeriene care aveau ca destinație Aeroportul Internațional Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Circulația rutieră pe strada Olteniei va fi restricționată în perioada 16–30 noiembrie 2026, pentru desfășurarea unor lucrări de infrastructură feroviară.
Cultură
Alexander Hausvater, unul dintre cei mai cunoscuți regizori români, cu peste 160 de spectacole puse în scenă, ajunge la Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea, unde va susține o conferință despre drumul teatrului evreiesc și își va lansa cel mai recent volum.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române au dispus reținerea a patru persoane după cele 21 de descinderi efectuate joi, 12 noiembrie, în șase județe, printre care Bihorul.
Educație
Persoanele care amenință sau lovesc cadre didactice ar putea primi pedepse mai mari, inclusiv atunci când agresiunile au loc în afara școlii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Momente dificile pentru mai multe animale din județul Bihor, surprinse de creșterea nivelului apelor în urma ploilor abundente.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai multe localități din județul Bihor se confruntă vineri, 13 noiembrie, cu întreruperi ale alimentării cu energie electrică, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Distribuție Energie Electrică România, cel mai probabil ca urmare a fenomenelor meteo.
Mapamond
Casa din North Royalton, statul Ohio, în care Sorin și Emilia Ciortan, doi soți originari din Oradea, au fost împușcați mortal chiar de ziua fiicei lor, fusese cumpărată în urmă cu aproape două decenii de fostul lor ginere, Ștefan Pascu, principalul suspect în acest caz.
BIHON Sport local
Sâmbătă, 14 noiembrie, este programată ediția a VI-a a „Cupei A.C.S Kickbox Baia Mare”, care în trecut s-a numit Cupa Maramureșului, pentru luptători de kick box.