Fostul preşedinte american Bill Clinton s-a alăturat miercuri campaniei pentru susţinerea candidatului democrat la Casa Albă, Barack Obama, declarând că senatorul de Illinois este persoana potrivită pentru Casa Albă.
Visul american ar putea deveni realitate pentru o parte dintre români. Joi s-a dat startul la înscrierile pentru Loteria Vizelor. Până pe 1 decembrie, românii care doresc să emigreze în Statele Unite ale Americii au posibilitatea să se încrie în programul "Diversity Visa".
Un mecanism minune ce transformă vinul ieftin în cea mai bună licoare bahică, îmbogăţită cu savoarea conferită de trecerea anilor, va ajunge pe piaţă în perioada următoare. Aparatul minune are şi puterea de a face să dispară mahmureala de a doua zi, susţine creatorul mecanismului.
A fost făcut un pas spre redresarea economiei americane. Forma revizuită a planului de urgenţă în valoare de 700 de miliarde de dolari, propus de administraţia Bush, a trecut testul Senatului. .America in pragul unei calamitati economice
Peste 100 de aparitii ale unor obiecte zburatoare neidentificate au fost semnalate in Marea Britanie numai in aceasta vara, ceea ce face din aceasta tara liderul detasat in domeniu.
Preşedintele american George W. Bush a anunţat marţi că până la 80.000 de refugiaţi din întreaga lume vor fi primiţi în Statele Unite în cursul anului fiscal, care începe la 1 octombrie.
Oamenii de ştiinţă de la NASA au declarat că pe Marte ar putea exista ierni albe. Un instrument laser de pe sonda Phoenix a detectat fulgi de nea proveniţi din norii aflaţi deasupra locului unde a aterizat sonda.
Un bombardier nuclear rusesc a zburat foarte aproape de coastele britanice, după ce Forţele aeriene regale de elită nu au reuşit să îl intercepteze.
Mentalitatea de turmă decide în timpul crizei financiare, întrucât oamenii urmăresc acţiunile adoptate de majoritate în contextul mediului dominat de incertitudine şi risc, potrivit unor experţi în studiul comportamentului uman.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea găzduiește miercuri, 18 noiembrie, cea de-a șaptea ediție a Bar Contest Oradea, o competiție dedicată pasiunii, creativității și spectacolului din lumea bartendingului. Evenimentul va avea loc la Palazzo Wedding Hall, iar accesul publicului este gratuit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Condițiile meteorologice dificile de vineri, 13 noiembrie de la orele prânzului, au dat peste cap programul a două curse aeriene care aveau ca destinație Aeroportul Internațional Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Circulația rutieră pe strada Olteniei va fi restricționată în perioada 16–30 noiembrie 2026, pentru desfășurarea unor lucrări de infrastructură feroviară.
Cultură
Alexander Hausvater, unul dintre cei mai cunoscuți regizori români, cu peste 160 de spectacole puse în scenă, ajunge la Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea, unde va susține o conferință despre drumul teatrului evreiesc și își va lansa cel mai recent volum.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române au dispus reținerea a patru persoane după cele 21 de descinderi efectuate joi, 12 noiembrie, în șase județe, printre care Bihorul.
Educație
Persoanele care amenință sau lovesc cadre didactice ar putea primi pedepse mai mari, inclusiv atunci când agresiunile au loc în afara școlii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Momente dificile pentru mai multe animale din județul Bihor, surprinse de creșterea nivelului apelor în urma ploilor abundente.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai multe localități din județul Bihor se confruntă vineri, 13 noiembrie, cu întreruperi ale alimentării cu energie electrică, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Distribuție Energie Electrică România, cel mai probabil ca urmare a fenomenelor meteo.
Mapamond
Casa din North Royalton, statul Ohio, în care Sorin și Emilia Ciortan, doi soți originari din Oradea, au fost împușcați mortal chiar de ziua fiicei lor, fusese cumpărată în urmă cu aproape două decenii de fostul lor ginere, Ștefan Pascu, principalul suspect în acest caz.
BIHON Sport local
Sâmbătă, 14 noiembrie, este programată ediția a VI-a a „Cupei A.C.S Kickbox Baia Mare”, care în trecut s-a numit Cupa Maramureșului, pentru luptători de kick box.