Cel mai mare accelerator de particule construit vreodata - Large Hadron Collider (LHC) - va fi pus in functiune miercuri, la frontiera franco-elvetiana, intr-o incercare de a recrea conditiile care au existat in momentul imediat urmator Big-Bang-ului, in urma cu 13,7 miliarde de ani, noteaza AFP

Particula lui Dumnezeu, secretul antimateriei şi Big Bang-ul. Sunt probleme care frământă lumea ştiinţifică de decenii bune şi pe care cel mai mare experiment ştiinţific al ultimilor ani va încerca să le rezolve. Super-experimentul va avea loc miercuri la sediul Centrului European de Cercetări Nucleare de lângă Geneva, unde a fost construit cel mai mare accelerator de particule din lume.

Milioane de copii provenind din familii sărace din Statele Unite pot deveni obezi înainte de a împlini zece ani, stresul mamelor determinând consumul de mâncare nesănătoasă în rândul celor mici, informează un studiu al Universităţii din Illinois.

Administraţia George W. Bush va anunţa miercuri că va acorda Georgiei suma de un miliard de dolari pentru reconstrucţie, în urma conflictului cu Rusia, a declarat un oficial.

În Haiti, numărul victimelor uraganului Hanna a ajuns la 61. Ţara, care este cea mai săracă de pe continentul american, a cerut ajutor internaţional de urgenţă, mai ales că era deja greu lovită de uraganele Fay şi Gustav.
Constructorii Turnului Dubai (Burj Dubai) le dau de lucru autorilor Cărţii Recordurilor. După ce a devenit cea mai înaltă clădire din lume în 2007 şi a depăşit şi cea mai înaltă antenă de pe glob, în aprilie a acestui an, în urmă cu o săptămână Burj Dubai a devenit oficial cea mai înaltă construcţie făcută vreodată de om.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Fals angajat al SRI, închisoare cu suspendare pentru trafic de influență. Ar fi cerut 9.150 de euro ca să intervină pe lângă „colegi”
Ionel Iosif Gabor, de 49 de ani, a fost condamnat vineri de Tribunalul Bihor la 2 ani de închisoare, cu suspendare, într-un dosar în care a fost acuzat de trafic de influență.

BIHON Sport local

Lotus Băile Felix a regăsit drumul spre victorie într-un meci cu șase goluri
După 9 etape, Lotus a regăsit drumul spre victorie în meciul cu vecinii de la Transilvania Sport Academy, în runda cu numărul 13 din Liga 3, Seria 8.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Acuzați de fraudă cu subvenții APIA, doi fermieri, soț și soție, au fost obligați să returneze 44.000 de lei
Tribunalul Bihor a hotărât încetarea procesului penal, pe motiv de prescriere a faptelor, împotriva a doi soți din Husasău de Tinca, acuzați că ar fi obținut cu acte false bani europeni oferiți prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi intervenţie pentru Agricultură ( APIA).

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

Anunturi intreruperi energie electrica

IEE 18.11.2026 _ PL Alesd

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bar Contest Oradea 2026 transformă bartendingul în artă și spectacol: mixologie, flair bartending și show pentru public
Oradea găzduiește miercuri, 18 noiembrie, cea de-a șaptea ediție a Bar Contest Oradea, o competiție dedicată pasiunii, creativității și spectacolului din lumea bartendingului. Evenimentul va avea loc la Palazzo Wedding Hall, iar accesul publicului este gratuit.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Vântul puternic și plafonul scăzut de nori au împiedicat aterizarea a două avioane la Oradea. Curse LOT și Lufthansa, deviate
Condițiile meteorologice dificile de vineri, 13 noiembrie de la orele prânzului, au dat peste cap programul a două curse aeriene care aveau ca destinație Aeroportul Internațional Oradea.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Restricții pe strada Olteniei din Oradea. Cum va fi afectată circulația în următoarea perioadă
Circulația rutieră pe strada Olteniei va fi restricționată în perioada 16–30 noiembrie 2026, pentru desfășurarea unor lucrări de infrastructură feroviară. 1

Cultură

Alexander Hausvater, invitat la Oradea: conferință despre istoria teatrului evreiesc, lansare de carte și dialog cu publicul
Alexander Hausvater, unul dintre cei mai cunoscuți regizori români, cu peste 160 de spectacole puse în scenă, ajunge la Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea, unde va susține o conferință despre drumul teatrului evreiesc și își va lansa cel mai recent volum.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Patru rețineri după perchezițiile făcute și în Bihor în dosarul fraudării Fiscului britanic cu 1,7 milioane de lire
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române au dispus reținerea a patru persoane după cele 21 de descinderi efectuate joi, 12 noiembrie, în șase județe, printre care Bihorul.

Educație

Pedepse mai aspre pentru cei care amenință sau lovesc profesori. Proiectul îi protejează și în afara școlii
Persoanele care amenință sau lovesc cadre didactice ar putea primi pedepse mai mari, inclusiv atunci când agresiunile au loc în afara școlii.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Misiune dramatică în Bihor: 15 animale, salvate de pompieri din calea apelor învolburate!
Momente dificile pentru mai multe animale din județul Bihor, surprinse de creșterea nivelului apelor în urma ploilor abundente.