Rusia ar putea stabili un record de vânzări de arme în acest an, exporturiile fiind estimate să ajungă la cinci miliarde şi jumătate de dolari. Asta în contextul în care anul trecut cifra a fost de 5,3 miliarde de dolari.
Preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili, şi-a dat demisia pentru a putea participa la scrutinul prezidenţial anticipat din 5 ianuarie. Decizia sa este o simpla formalitate, deoarece potrivit legislaţiei georgiene preşedintele în exerciţiu nu poate lua parte la campania electorală.
Dacă unii miliardari se mulţumesc doar să îşi numere, tacticos, banii, alţii încearcă să îndrepte atenţia oamenilor către lucruri indispensabile, valoroase, dar care nu costă nimic.
Mâine începe la Beijing summitul China -Uniunea Europeană. O reuniune economică extrem de importantă, ce îşi propune să rezolve diferendele în privinţa deficitului comercial, restricţiilor tehnologice şi cotaţiei euro-yuan.
Patru civili au fost ucişi la Kabul, după ce maşina în care se aflau a explodat. Cei patru afgani au trecut cu maşina peste o bombă plasată la marginea drumului. Incidentul s-a produs înt-un cartier de la periferia capitalei.
Noi declaraţii ale preşedintelui venezuelean, Hugo Chavez. El a anunţat îngheţarea relaţiilor cu Spania şi Columbia şi a lansat o serie de acuzaţii la adresa liderilor celor 2 state.
Trei persoane au murit, iar alte câteva zeci au fost rănite în confruntările din oraşul bolivian Sucre. Preşedintele socialist Evo Morales - care se confruntă cu cea mai gravă criză politică de la venirea sa la putere în ianuarie 2006 - a lansat ieri un apel la calm şi a propus un pact social.
Violenţe lângă Paris. Mai mulţi tineri furioşi au ieşit pe străzi, după ce doi adolescenţi au murit într-un accident în care a fost implicată o maşină a poliţiei, în localitatea Villiers-le-Bel.
În Elveţia, clubul miliardarilor se lărgeşte de la an la an: în 2007, Ţara Cantoanelor se laudă cu 129 de miliardari, cu 11 mai mulţi decât anul trecut.
În timp ce Liga lui Mitică se confruntă cu din ce în ce mai multe scene de violenţă dintre suporteri şi forţele de ordine, fotbalul brazilian a trăit şi el un episod deloc fericit. Opt suporteri şi-au pierdut viaţa duminică seară, în timpul unui meci din divizia a treia din „Ţara Cafelei”, dintre Bahia şi Vila Nova.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, începând de vineri, 22 mai, încep lucrările de execuție la pasajele subterane magazinul Crișul și de la Gară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Circa 390 de angajaţi din domeniul jocurilor de noroc vor rămâne fără loc de muncă, potrivit intenţiilor de concediere colectivă transmise Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Rezultatele la olimpiade, promovabilitatea de 100% la Bacalaureat, proiectele europene și selecția atentă a profesorilor au transformat Colegiul Național „Onisifor Ghibu” într-unul dintre cele mai căutate din oraș. Partea mai puțin comodă a succesului: lipsa spațiului și imposibilitatea organizării cursurilor într-un singur schimb.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un recidivist de 54 de ani, din Oradea, dat în urmărire națională și internațională după ce a fost condamnat la un an și 6 luni de închisoare, cu executare, pentru lovirea cu ciocanul a unui vecin, a fost reținut marți dimineața, de polițiștii bihoreni.
Cultură
Expoziţia va putea fi admirată în Varadinum Indoor Gallery din cadrul Filarmonica de Stat Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința extraordinară din 19 mai, proiectul „Educație incluzivă și sprijin integrat pentru elevii cu CES”, precum și cheltuielile aferente implementării acestuia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
8 pacienți contacți ai cazului de hantavirus au fost relocați și izolați complet pentru a-i proteja pe ceilalți, iar Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Ștei a primit amenzi cumulate de peste 5.000 de lei pentru nerespectarea normelor sanitare în zone cu risc crescut de contaminare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința extraordinară din 19 mai, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor în cadrul proiectului intitulat „Sprijin comunitar prin echipe mobile pentru persoane cu dizabilități în județul Bihor”, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit ABA Crișuri, au fost transmise către Administrația Națională „Apele Române” informațiile aferente a circa 300 de obiective din bazinul hidrografic Crișuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urmă cu două luni, Bihon.ro publica un material privind gropile adânci apărute în drumul comunal 77, care asigură legătura dintre drumul național Oradea-Arad și localitatea Livada de Bihor, pe o lungime de 5 km.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Concurenței a efectuat luni, 18 mai, inspecții inopinate la sediile unor companii implicate în comercializarea microbuzelor electrice pentru transportul elevilor, în cadrul unei investigații privind posibila trucare a licitațiilor publice organizate prin proiecte finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).