În ciuda anchetei britanice, asasinul fostului spion nu a fost încă arestat. Potrivit acestei declaraţii, Litvinenko îl considera vinovat pe însuşi Vladimir Putin de otrăvirea lui cu poloniu. Asta pentru că fostul spion, stabilit de mai mult timp în Anglia, deschisese o anchetă privind moartea jurnalistei ruse, Anna Politovskaia, un critic înverşunat al Kremlinului. Moscova a respins aceste acuzaţii, iar serviciul rus de spionaj a negat că l-ar fi ucis pe fostul agent.
În urma anchetei deschise de britanici, un alt fost agent rus, Andrei Lugovoi este considerat responsabil direct de asasinarea lui Litvinenko. Scotland Yard a cerut anul acesta extrădarea din Rusia a lui Lugovoi, însă Kremlinul a respins cererea. Lucru care a cauzat o serie întreagă de conflicte diplomatice între cele două ţări.
În prezent, ancheta în privinţa morţii lui Litvinenko stagnează, iar presupusul lui asasin candidează pe 2 Decembrie la alegerile parlamentare din Rusia.
Mai mult, într-un discurs susţinut recent, el îl considera pe Litvinenko un “trădător”, cu referire la suspiciunea potrivit căreia acesta ar fi fost la data uciderii sale angajatul serviciului britanic de informaţii externe – MI6.
Un an de la moartea fostului spion rus Litvinenko
<p>Vineri se împlineşte un an de la moartea fostului spion rus, Alexandr Litvinenko, otrăvit cu poloniu, la Londra. Cu acest prilej, văduva sa şi omul de afaceri rus, Boris Berezovsky vor reciti în faţa spitalului unde a murit Litvinenko, ultima declaraţie a acestuia.</p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începutul toamnei va aduce temperaturi peste normalul perioadei în cea mai mare parte a României, potrivit prognozei actualizate publicate de ANM pentru 31 august – 27 septembrie 2026. Sunt așteptate episoade de căldură neobișnuită, dar și ploi torențiale în anumite regiuni ale țării.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Florin Sarca, un orădean condamnat definitiv în luna iulie la 7 ani și 7 luni de închisoare pentru trafic de droguri, a mai primit o pedeapsă, de această dată mult mai redusă, din partea Judecătoriei Oradea.
România
Guvernul pregătește o serie de modificări ale regulilor privind zgomotul produs de echipamentele și utilajele folosite în exteriorul clădirilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Oradea a pronunțat, joi, cea de-a doua pedeapsă în cazul lui Sebastian V., un adolescent de 16 ani, anchetat pentru trei tâlhării comise în ultimii doi ani în municipiu.
Bihon CSM Oradea
Vicecampioana României la polo s-a impus cu scorul de 16-9 (5-2, 6-1, 2-2, 3-4) partida cu Spandau 04 Berlin, în cea de-a treia etapă a turneului internațional Memorialul Ladislav Bottlik, care are loc la Kosice (Slovacia).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 28 - 30 august.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!