Aparatul de zbor CH-47 Chinook a trebui să efectueze manevrele pentru o aterizare de urgenţă, la circa 100 de kilometri vest de oraşul Basra. Elicopterul se afla într-un convoi care se întorcea din Kuwait.
“O forţă de reacţie rapidă a fost trimisă de la Basra”, anunţă comunicatul armatei. În acelaşi timp un convoi terestru a fost trimis, de asemenea, la faţa locului.
Numărul soldaţilor americani care au murit în Irak, după invazia din martie 2003, a ajuns acum la 4.166, potrivit AFP.
Un elicopter american s-a prăbuşit în Irak
<p>Cinci soldaţi americani au murit după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit joi dimineaţă în Irak, în provincia Koweďt, potrivit oficialilor armatei americane, citaţi de AFP. </p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea găzduiește miercuri, 18 noiembrie, cea de-a șaptea ediție a Bar Contest Oradea, o competiție dedicată pasiunii, creativității și spectacolului din lumea bartendingului. Evenimentul va avea loc la Palazzo Wedding Hall, iar accesul publicului este gratuit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Condițiile meteorologice dificile de vineri, 13 noiembrie de la orele prânzului, au dat peste cap programul a două curse aeriene care aveau ca destinație Aeroportul Internațional Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Circulația rutieră pe strada Olteniei va fi restricționată în perioada 16–30 noiembrie 2026, pentru desfășurarea unor lucrări de infrastructură feroviară.
1
Cultură
Alexander Hausvater, unul dintre cei mai cunoscuți regizori români, cu peste 160 de spectacole puse în scenă, ajunge la Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea, unde va susține o conferință despre drumul teatrului evreiesc și își va lansa cel mai recent volum.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române au dispus reținerea a patru persoane după cele 21 de descinderi efectuate joi, 12 noiembrie, în șase județe, printre care Bihorul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!