Cu rucsacii pregătiţi şi buna dispoziţie la îndemână, noi, copiii din Grupul „Dominic Savio” al Mănăstirii Franciscane „Maica Domnului” din Oradea, alături de părinţii noştri spirituali, părintele Augustin Budău, sora Feliciana Unguru şi câţiva animatori, am pornit spre un tărâm ce promitea multe zâmbete şi râsete, multă distracţie şi joc, dar şi rugăciune, un tărâm plin de legende şi poveşti – spre legendarul Maramureş. Pe sub ferestre de lumină deschise în bolta cerului albastru, cu respiraţii tăiate de frumuseţea peisajelor pe care le lăsam în urmă, străbăteam drumul, nerăbdători fiind să ajungem în locul taberei noastre – la Strâmtura. Aici toate colinele şi pădurile s-au adunat, parcă, împreună cu credinţa. Timp de o săptămână, am simţit liniştea şi mângâierea naturii primitoare. Un zgomot de motor ce s-a oprit avea să ne anunţe că, în sfârşit, am ajuns. Câtă frumuseţe şi câtă linişte! Şi nişte gazde ce ne-au primit cu multă căldură la „Oratoriul din Strâmtura”, ajutându-ne să construim grămada mare de amintiri la care cu toţii am visa.
Cu fiecare zi ce se scurgea, bucuria de a fi împreună se simţea tot mai mult, fie că ne rugam, fie că ne jucam, fie că participam la o competiţie sportivă sau mergeam în drumeţie. Grădina Botanică din Jibou – acest mic paradis sau comoara verde din Sălaj, Ieud – satul copilăriei lui Hruşcă sau Cimitirul Vesel din Săpânţa, unic şi faimos pentru crucile sale viu colorate, pentru imaginile şi versurile de multe ori umoristice de pe cruci, sunt doar câteva locuri de neuitat pe care le-am vizitat. Am cunoscut însă şi poveşti de viaţă impresionante, vizitând „Memorialul Durerii” de la Sighetul Marmaţiei. Păşind acolo, am simţit mai întâi o senzaţie de uimire… apoi, durere… iubire şi respect faţă de toate acele personalităţi politice, preoţi şi oameni de cultură care şi-au găsit sfârşitul între acei pereţi. Pereţi care parcă ne povesteau şi ei despre chinurile la care, atunci, au fost martori. Sunt locuri de care ne vom aminti mereu, locuri unde cu siguranţă ne-a rămas o fărâmă din suflet şi unde ne vom întoarce întotdeauna cu drag! Împreună am adunat o cutie de amintiri şi de clipe frumoase trăite împreună! Şi cum am putea uita de sceneta noastră – „Păcală”, unde fiecare participant a imitat eroul preferat, convingând juriul de calităţile sale artistice, de focul de tabără care s-a înălţat din ce în ce mai mult deasupra capetelor noastre, atingând norii, sau de mâncarea excepţională făcută de tanti Veta. Toate acestea au făcut ca tabăra noastră să fie o „tabără de vis”, pentru care am vrea să le mulţumim părintelui Augustin Budău, sorei Feliciana şi, nu în ultimul rând, animatorilor. Vă mulţumim şi vă iubim!
Carla Marin
Citiți principiile noastre de moderare aici!