Opusul concurenţei este monopolul. În esenţă, capitalism înseamnă circulaţia capitalurilor, mai elegant spus economie de piaţă. Însă, în esenţă este vorba tot despre CONCURENŢĂ. Concurăm pentru a oferi produse/servicii/preţuri tot mai bune. Din această concurenţă, societatea iese câştigată. Desigur, victimele colaterale sunt subînţelese. Capitalismul nu este perfect, însă, vorba aceea, este cel mai puţin prost din câte s-au inventat până acum.
Opusul capitalismului este comunismul. Utopia prin se autocondamnă comunismul este aceea că îşi propune să BINELE CU FORŢA. Comunismul vrea să elimine victimele colaterale, inechităţile şi injustiţia socială – „bubele” capitalismului. Cum face asta? Eliminând tocmai concurenţa. Aducând MONOPOLUL. Monopolul statului-tată, care are grijă de toţi cetăţenii săi. Sistemul comunist a simţit nevoia de a-şi încarna acest “tătuc” sistemic, dându-i o figură: desigur, figura celui din vârful piramidei comuniste.
Comunismul a eşuat tocmai din cauza naturii umane. A făcut abstracţie de proverbul care spune că “OMUL E LUP FAŢĂ DE OM”. Omul n-a ajuns încă la stadiul în care să caute binele semenului său, fără a-l vătăma. Pe alocuri, omul e încă “un animal biped, fără pene şi cu unghii late” – definiţia lui Platon. Era imposibil ca societatea să le transfere toată puterea celor din vârful piramidei – statul comunist – fără ca “tătucul” să se transforme în lup.
Capitalismul reprezintă cea mai bună formă de domesticire a sălbăticiei umane. Cu condiţia să nu devină, la rândul său, prea “sălbatic”. Dar aici intră în scenă şi gradul de avans al societăţii care îl exersează. Capitalismul canalizează energiile pur competitive ale omului – specifice şi regnului animal – obligându-l să se auto-stoarcă, pentru a deveni util societăţii. Se cheamă “muncă” şi, obligând omul să-şi câştige pâinea, îi inhibă pornirile distructive, anti-sociale. Recompensa muncii ar trebui să fie un grad de satisfacţie, atât la nivel individual, cât şi social, pe care să-l identificăm în formele sale cele mai evoluate cu cuvântul FERICIRE.
Azi, capitalismul e mai vulnerabil ca oricând. Dacă vrei să ataci un sistem, o faci cariind bazele sale. Şi aici vreau să ajung. Tot auzim despre amenzi aplicate de Consiliul Concurenţei unor companii majore, precum sunt cele din domeniul petrolier sau farmaceutic. Acestea sunt identificate azi ca uneltind împotriva capitalismului! E cazul clasic: companii ajunse în poziţii dominante pe piaţă, care caută acum să-şi impună discreţionar politicile de preţuri. Cei care ar trebui să fie concurenţi se organizează în carteluri. FAC BLATUL! Astfel, consumatorul este privat de preţul cel mai bun. De aici şi până la o dictatură a cartelurilor nu e decât un pas. În curând am putea asista la moartea capitalismului adevărat. Amenzile aplicate sunt o unealtă prea slabă pentru a opri acest proces de subminare a capitalismului, ce pare ireversibil. Amenzile pentru Bayer, OMV Petrom, Lukoil, Henkel, Procter&Gamble, Colgate-Palmolive, Cemex, Faberge sau Holcim nu vor rezolva problema. Aceste mari trusturi ar trebui acuzate de subminarea capitalismului. E paradoxal, nu-i aşa?
Putem deveni sclavii unui sistem social aparent capitalist, dar în esenţă o MUTAŢIE A COMUNISMULUI! Cartelurile capitaliste au acelaşi obiectiv ca şi comunismul clasic: impunerea MONOPOLULUI. Cu o singură diferenţă: “Tătucii” nu se vor adresa populaţiei din balcon, în schimb ne vor dicta viaţa din turnurile de oţel şi sticlă care le găzduiesc sediile centrale ale mamuţilor economici. Dacă nu o fac deja.
Calin Corpas
Citiți principiile noastre de moderare aici!