Iliescu şi FSN-PDSR au câştigat în ’90 şi ’92 minţind poporul cu televizorul. Iar în 2000, pe fondul unei guvernări CDR catastrofale, lumea a votat Iliescu pentru că bătrânul comunist era mai decent, totuşi, decât nebunul Vadim. Cu tot cu demonizarea partidelor istorice şi mineriadele ce ne-au împins înapoi cu măcar zece ani.
În rest, de fiecare dată când a apărut un candidat de dreapta decent, măcar cât de cât credibil, cu idei reformatoare, el a fost investit preşedinte. Inclusiv Klaus Iohannis – candidatul venit din scurt şi oarecum nepregătit.
Cu excepţia anilor tulburi 1990 – 1993, când oamenii erau încă prea naivi şi prostiţi în comunism pentru a vedea hidoasa faţă a regimului Iliescu, de fiecare dată PSD-ului i s-a dat o palmă groasă peste bot. În 2000, a câştigat Iliescu în condiţiile speciale, arătate mai sus. Iar acesta a adus la guvernarea PSD-ul lui Năstase, sinonimă cu corupţia şi instaurarea partidului-stat. După acest moment, partidul înfiinţat de Iliescu nu a mai reuşit să ajungă la guvernare singur, ci doar în tandem cu o forţă de dreapta. Să ne amintim: în 2009, “curva” Băsescu aducea PSD la guvernare împreună cu PDL din raţiuni tactice, însă după nouă luni pesediştii plecau cu coada între picioare din Guvernul Boc, sperând că astfel urmau să-i dea o şansă în plus lui Geoană, la prezidenţiale.
În trei ani de opoziţie, PSD a manufacturat împreună cu un PNL sătul de opoziţie cea mai frumoasă mască: USL. O mască ce urma să fie dată jos în doar doi ani – alt moment în care românii au avut o revelaţie. Aşadar, în mai 2012, Ponta ajungea premier USL, nu PSD. O contrucţie-mască, de tip struţo-cămilă, perfectă pentru a camufla PSD-ul, într-o eră în care Băsescu ajunsese să fie detestat de majoritatea românilor.
Doi ani şi jumătate de guvernare Ponta au fost îndeajuns, însă, pentru ca românii să realizeze că nu sunt deloc mai în faţă cu PSD la Putere. Dimpotrivă. Minciunile în serie au devenit un brand pentru Victor Ponta, ce care în opoziţie trecea drept mare ecologist, iar la Putere ajunsese, în toamna lui 2013, marele prieten ale corporaţiilor străine exploatatoare. Şi nu avea nicio jenă în a-i numească pe protestatarii anti-cianuri şi anti-gaze de şist drept “anarhişti-extremişti”. Să nu uităm că atitudinea guvernului condus de Ponta s-a lăsat cu o toamnă plină de proteste anul trecut. Manifestaţii duminicale de zeci de mii de oameni au cerut într-una demisia lui Ponta şi ale miniştrilor săi: Şova, Plumb, Barbu… Semn că un premier surd la vocea străzii, unul care, de fapt, dezbina, gol pe dinăuntru, nu putea fi “preşedintele care uneşte”.
Ura, dezgustul față de Ponta a milioanelor de români şi ţară şi din Diaspora s-a transformat într-un munte uşor de urcat pentru Klaus Iohannis, candidatul venit ca de nicăieri. Un om parcă din alt film, “căzut” din afara Capitalei, deci numai bun pentru a fi perceput ca măcar parţial anti-sistem, sau dacă nu, atunci măcar din afara administraţiei centrale. Un om venit cu aura primarului infailibil dintr-un oraş atipic în România, Sibiul, unde, păşind prin zona istorică ai senzaţia că te afli într-un oraş din Germania. Doar că pe stradă auzi vorbindu-se româneşte.
Acum, PSD va trebuie să se reformeze în profunzime. Spoiala nu mai ţine la români. Ponta a declarat deja că partidul trebuie să se reformeze în sensul dorit de popor. Ponta pare să nu realizeze, însă, că nu se poate reforma cu el în frunte. Nu se poate reforma cu un tip care în doi ani şi jumătate de guvernare a strâns la fel de multă ură faţă de persoana sa cât a strâns Băsescu în zece ani. După atâtea rateuri majore, se prea poate ca, pentru a avea o stângă cu adevărat democratică în România, reformată din rădăcină, să fie nevoie ca mai întâi partidul înfiinţat de Iliescu să moară. Altfel spus, o Stângă adevărată, fără rădăcini comuniste, s-ar putea naşte, cel mai probabil, doar din cenuşa actualului PSD.
Cât despre ceilalţi, mai multe cu o ocazie viitoare. În orice caz, fără un Guvern propriu, KJ nu va putea face mare lucru. Nu va reuşi să pună “punct şi de la capăt”. Dimpotrivă. Ar fi pus în faţa unei lupte de uzură cu PSD de care nici Iohannis, nici România nu au nevoie. Aşa că, Herr Klaus, fă lucrurile să meargă ceas degrabă. Altfel, timpul va lucra împotriva dvs, dle preşedinte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!