Odată îndeplinite toate condiţiile de formă şi de fond impuse de lege, în lipsa dovedirii de către autoritatea fiscală, în baza unor elemente obiective, a faptului că persoana impozabilă ştia, sau ar fi trebuit să ştie, că operaţiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă comisă de emitentul facturii sau de un alt operator din amonte, acordarea dreptul de deducere a TVA nu mai poate fi refuzată.
Se poate observa că, în ultima perioada, în cadrul inspecțiilor fiscale se invocă aproape în fiecare caz dispozițiile art. 11 alin. (1) NCF drept temei legal pentru a nu lua în considerare o tranzacție sau a recalifica (reconsidera) natura și regimul legal și fiscal al tranzacției. Art. 11 alin. 1 NCF are urmatorul conținut: „La stabilirea sumei unui impozit, a unei taxe sau a unei contribuții sociale obligatorii, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia, sau pot reîncadra forma unei tranzacții/activități pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției/activității.”
Prin tranzacții artificiale se înțeleg tranzacțiile sau seriile de tranzacții care nu au un conținut economic și care nu pot fi utilizate în mod normal în cadrul unor practici economice obișnuite, scopul esențial al acestora fiind acela de a evita impozitarea ori de a obtine avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi acordate.
Sarcina probei revine organelor fiscale, și nu contribuabililor, organele fiscale având obligația de demonstra în raport cu elemente obiective și fără a se solicita din partea persoanei impozabile verificări a căror sarcină nu îi revine, trebuind să motiveze în fapt decizia de impunere emisă ca urmare a neluării în considerare a unei tranzacții sau, după caz, ca urmare a reîncadrării formei unei tranzacții, prin indicarea elementelor relevante în legătură cu scopul și conținutul tranzacției ce face obiectul neluării în considerare/reîncadrării, precum și a tuturor mijloacelor de probă avute în vedere pentru aceasta.
Cu toate că organului fiscal îi revine această obligatie de a dovedi frauda, trebuie menționat faptul că și contribuabililor le revin anumite îndatoriri, și anume:
- Inspectorilor antifraudă fiscală trebuie să li se permită accesul în toate spaţiile în care se produc, se depozitează sau se comercializează bunuri şi servicii, în interiorul zonelor libere, în vecinătatea unităţilor vamale, în antrepozite fiscale şi în orice alte locuri unde se desfăşoară activităţi economice, pe timp de zi și de noapte. De asemenea, dacă este cazul, trebuie să se faciliteze prelevarea de probe, eşantioane, mostre etc.
- În calitate de reprezentant al firmei controlate, sunteti obligaţi să puneţi la dispoziţia inspectorilor DGAF toate documentele solicitate, iar refuzul constituie infracţiune şi se pedepseste cu până la trei ani de închisoare. Pentru protejarea împotriva înstrăinării sau deteriorării documentelor supuse controlului, inspectorii antifraudă pot decide reţinerea acestora, în baza unui proces-verbal de ridicare de înscrisuri.
- Sunteți obligați să furnizați explicații scrise la solicitarea inspectorilor antifraudă și să vă prezentați cu înscrisurile solicitate la data și ora prevăzute în invitațiile primite.
- Inspectorii antifraudă pot sigila depozite, incinte, mijloace de transport, pot dispune instituirea de măsuri asigurătorii asupra activelor patrimoniale.
Rezultatele controalelor antifraudă se consemnează în procese verbale, iar În situația în care sunt constatate împrejurări privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal sau vamal sunt sesizate organele de urmărire penală, care în continuare vor trebui să stabilească pe baza unor împrejurări obiective dacă există sau nu o fradă fiscală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!