Despre tot soiul de fericiţi

Are deja atâtea planuri, atât de multe de rezolvat şi e hotărât să pună ordine
în atâtea domenii, încât funcţia de vicepremier a devenit „o corvoadă”, „un chin”
chiar şi fără ca preşedintele ţării să-şi fi pus semnătura pe ordinul de numire.
Ce-l împinge pe Dan Voiculescu la un asemenea sacrificiu? Ce l-a făcut să renunţe
la afaceri superbănoase pentru a se dedica binelui public? Evident, dragostea
de ţară. Responsabilitatea. Coarda adâncă a patriotismului. Iubirea faţă de aproapele
născut în acelaşi spaţiu carpato-danubiano-pontic. Fericirea de a-ţi şti ţara
la adăpost de rele.

E, se-nţelege, aceeaşi fericire care l-a făcut ca încă din facultate să semneze
note informative către Securitate. Cea care l-a împins să-şi aleagă taman numele
de cod Felix. „Cum să nu fiu mândru că mi-am putut ajuta ţara?” se întreabă
acum, defel retoric, preşedintele Partidului Consevator. Din păcate, până la
capăt toată tevatura care se face în jurul colaborării lui Dan Voiculescu e
una inutilă.

După atâţia ani, faptul că şi-a pus la dispoziţia Securităţii sufletul pentru
ca băieţii cu ochi albaştri să poată scuipa în el ca într-o scrumieră de birt
de mahala mai interesează doar la nivel de spectacol mediatic. Într-o ţară cu
o economie condusă de foşti securişti, faptul că ai dat în gât câţiva apropiaţi
nu mai tuşează, pe de-a-ntregul, pe nimeni. Mulţi dintre noi au uitat de a însemnat
Securitatea, iar şi mai mulţi, cei tineri, nu şi-o pot nici măcar imagina decât
la nivel de romane sud-americane, în cazul în care le-au citit.

Grav e că ţara asta stă, şi acum, după atâţia ani, la mâna unor partide în
care poţi scuipa ca într-o scrumieră de birt. Avem nu mai puţin de trei formaţiuni
importante în care preşedintele poate spune, răspicat, „Partidul sunt eu!”:
PRM, PNG, PC. Partide a căror ideologie ţine de buna digestie a şefilor. Să
ameninţi că laşi guvernarea baltă doar pentru că Voiculescu a strănutat din
cauza prafului stârnit de pe dosarele de la CNSAS nu mai ţine de sfera politicului,
ci de a patologicului.

E ca în reclama aia simpatică la Pepsi light: o jigneşti pe ea, mă jigneşti
pe mine. Iar de o săptămână Partidul Conservator ne aruncă în cap paste cu mult
sos tricolor amestecat cu balele fostei Securităţi. Nu vă prinde puţin, măcar
puţin, ruşinea când gândiţi că funcţionarea Guvernului României stă în crampele
unui om ca Voiculescu şi la mâna unui partid pe care-l poartă în buzunarul de
la sacou ca pe celebrele lui batiste colorate?

De fapt, căderea PSD, cu tot ce înseamnă asta, a început în momentul în care
corabia preelectorală a fost părăsită de un partid inventat peste noapte, botezat
pe vremea aceea PUR. E o expresie cu nimic jignitor, dar cu mult adevăr în ea:
în caz de naufragiu şobolanii părăsesc primii corabia. PUR a avut acest instinct
şi a lăsat Partidul Social Democrat în plata Domnului şi pe mâna Parchetului.

Ieşirea de la guvernare, acum, a rebotezatului Partid Conservator mă tem că
ţine de acelaşi tip de reacţie. Oricât s-ar certa democraţii şi liberalii între
ei, alegerile anticipate rămân o ameninţare, nu un lucru real. Plecarea conservatorilor
e, în schimb, un semn clar că nava ia apă. Că anticipatele sunt aproape. Şi
când te gândeşti că totul poate porni de la un român fericit, care îşi semna
turnătoriile cu idilicul nume de cod Felix.

Miron Beteg