Faţă de alegerile uninominale din 2008 şi 2012, partea proastă este că acum candidaţii se pot ascunde după „fusta” partidului.
Vor fi candidaţi care vor vâsli uşor spre Parlament, fără să mai fie nevoiţi să pozeze într-un soi de primari electorali, pentru colegiul uninominal în care candidează. De aici derivă, însă, şi partea bună. Este o oportunitate pentru candidaţi să propună pe masa electoratului teme de campanie ce ţin cu adevărat de poziţia lor de parlamentar. În România sunt suficiente probleme ce trebuie reglementate, şi încă urgent, de către Guvern şi/sau Parlament. De pildă, tare aş vrea să aflu nişte poziţii clare ale candidaţilor pe problema legii privind cele 102 de taxe nefiscale + taxa radio/TV, proaspăt contestată de dl Iohannis la Curtea Constituţională.
De asemenea, aş vrea să aflu cum se poziţionează candidaţii faţă de Codul Muncii, faţă de Codul Fiscal, faţă de scăderea pe mai departe a TVA, aşa cum a fost convenită deja în 2015. Vreau să-i aud cu proiecte de bun-simţ, în ton cu haina lor de legiuitori, pe care să se angajeze să le pună în practică, punctual, odată ce devin parlamentari. Să vină să-şi asume ce vor şi pot să facă şi să recunoască ce nu pot sau ce nu-i treaba lor să facă, din Parlament!
Aş vrea să nu-i mai aud, în schimb, pe candidaţi abordând subiecte ce nu-i privesc. Nu aş vrea, de pildă, să-i aud pe Florica Cherecheş, pe Florian Bodog sau pe alţii ca ei abordând teme locale, ce ţin de administraţia locală, indiferent că se ascund sub „plapuma” călduţă a primarului Bolojan sau că îl critică pe acesta cu orice vine la rând, câtă vreme ei sunt preocupaţi să fie doar parlamentari.
De pildă, Bodog a mirosit sânge în tabăra lui Bolojan şi l-a atacat deja pe primar, profitând de dezastrul de pe Dealul Ciuperca, dealul ce-o ia la vale în mod expres, periclitând drumul expres din aval… Sigur, politica e curbă, iar Bodog şi-a curbat poziţiile politice funcţie de uniunile social-liberale din trecutul nu foarte îndepărtat. Ceilalţi doi anonimi ai PSD din Parlament, Gh. Bogdan şi IS Roman, sunt propulsaţi acum de marele partid roşu pentru un alt mandat cenuşiu în Parlament, după cum fuseseră făcuţi deputaţi şi în 2012, de „uniunea socialistă” – aşa cum obişnuia s-o catalogheze Adelina Marina Coste, fost subprefect PDL, azi candidat PSD!
Pe de altă parte, nu vreau să-i mai aud nici pe liberali cum agită „pericolul Dragnea”, ca şi cum şeful naţional al PSD, aşa penal cum e el, ar fi doar un soi de conte Dracula care abia aşteaptă să sugă „sânjele” bihorenilor. Domnule Bolojan, aţi vrut să-l aduceţi candidat PNL de Bihor pe ministrul „tehnocrat” Sorin Buşe, zugrăvit deja în cel mai darnic ministru cu Bihorul, dintotdeauna.
Doar că, vorba lui Iohannis, ghinion. Ghinion pentru Bihor şi ghinion pentru PNL. Nu poţi fi credibil în pielea de partid-providenţial pentru Bihor atunci când, încercând să subliniezi marile realizări de peste noapte ale ministrului Buşe şi ale PNL pentru Bihor, cu un singur vânt nefast, constructorul spaniol renunţă la contractul pe tronsonul A3 Suplac – Borş, iar centura Aleşd întârzie să fie contractată, fie şi în perioadă electorală. Lăsându-ne – pentru a câta oară? – cu ochii în soare.
Dincolo, la UDMR, se agită din nou steagul „eliberării” ardelene de sub povara fiscală a Bucureştiului. Cât pot fi de credibili aceşti politicieni maghiari, când toată ţara ştie, de fapt, că niciunul nu a refuzat vreodată o funcţie oferită de administraţia centrală din Bucureşti. Cu mici excepţii, şefii UDMR s-au lipit oricărui guvern ce le-a dat garanţia că le satisfac pretenţiile ce ţin mai puţin de interesele reale, socio-economice, ale cetăţenilor români de etnie maghiară din România, şi mult mai mult de interesele de supravieţuire a speciei numite UDMR.
Citiți principiile noastre de moderare aici!