Fenomen Parisul, fenomen poetul

Sa-i amintim pe Baudelaire si pe Henri Murger (mare figura!) care, pe lânga
opere de succes târzior, a scris eterne marturii: „Scene din viata de boem”.
Si Arthur Rimbaud a frecventat boema si boemele, doar sa se afle în treaba,
în discutii ce l-au pus la curent cu directiile de grup, conceptii la care n-a
prea aderat, el aflându-se aproape de propriile-i conceptii, obladuit de rudenii,
în comparatie cu „mizerabilii” traitori la mansarde si prin beciuri, unii pe
bancile parcurilor, sub cerul Domnului…

Rimbaud a fost un fenomen. Ce fenomen? Fenomenul Rimbaud: un geniu drag muzelor,
scriind versuri si versuri în proza, se zice ca doar pâna la nouasprezece ani
si ceva-ceva, „iluminari” bune pentru Istoria literaturii universale: „Pe Florile
calme, cum lunecam la vale, / N-am mai simtit ca-s dusa de edecarii mei: / Piei
Rosii, tintuindu-i cu trupurile goale / De stâlpii de pe maluri, trasesera în
ei” (Corabia beata – 1871).

Apoi, despre acest poet unic, parca venit din Sirius, din Pluton, nu s-a prea
auzit. Unii spun ca si-a rostuit o corabie si ca s-a facut negustor de piei
prin tari africane, americane etc., si ca ar fi „câstigat”, precum corsarii,
un picior de lemn. Doi bani nu conteaza viata artistului, nici metodele de creatie:
însemnatate si închinaciune este arta însasi. Ce? Esop era frumos? Era destept
ca sfintii, viclean si urât ca dracul. Ca l-au si aruncat în prapastie!

Exista o vorba româneasca: „Prostul râde de tine pentru ca nu esti ca el”…
Rimbaud s-a pomenit si prin „Comuna din Paris”, revolutionar imberb si poet
hotarât, acerb: „Au platit sub mângâierea / Soarelui Iubirii-nchis / În arama
mitralierei / Razvratitului Paris!”. Altii spun ca la vremea Comunei, poetul
avea doar cincisprezece ani si ca n-ar fi participat într-o înrolare oarecare.

Oricum, fenomenalul adolescent i-a spus, prin 1870, lui Delahaie: „Exista distrugeri
necesare… Mai sunt si alti copaci batrâni care trebuie doborâti…”… Ma
gândesc si-mi zic temator: si Parisul este un oras fenomenal. De acolo au pornit
si rele, si bune, mereu si mereu. Poate ca ne vor uimi, de acum încolo, numai
bunii auguri ai luminatului Paris.

Ion Davideanu