Vorbim, însă, despre țări normale, unde se cunoaște aspectul că statul și funcționarii săi sunt doar beneficiarii taxelor și impozitelor colectate în primul rând din mediul privat. De acolo de unde iei, tot acolo spui și „săru-mâna”. Așa, poți primi mai mult și mai repede și a doua oară, și a treia oară, și a patra oară, până când o să îți poți mulțumi cu vârf și îndesat inclusiv funcționarii de stat, pe fondul unei economii sănătoase. De aici și până ce se întâmplă la noi, e cale lungă. La noi, în România, guvernul conduce în primul rând pentru a lua ochii bugetarilor cărora le plătește salariile din banii noștri, ai tuturor contribuabililor.
Guvernul „nostru” e darnic cu dedicație, înainte să se asigure că a spus „săru-mâna” celor din privat. Ba, dimpotrivă, acestora din urmă, după ce li s-au luat banii, li se ia acum și pielea, bine „hidratată” de flegmele aceluiași stat.
Cum spui tu, ca stat, „săru-mâna” celui din privat, care îți asigură existența? Asigurându-te că nu schimbi legea tot la fiecare câteva luni, că nu faci experimente pe viața lui, că organele tale de control, „câinii” ce îți aduc la buget sume frumușele din amenzi nu se transformă în cerberi cu target, pe spatele companiilor de unde-și trage bugetul de stat seva, cu care-și adapă funcționărimea. Tot tu, ca stat, trebuie să știi că este nu doar anticonstituțional, ci și imoral să legiferezi discriminatoriu.
În schimb, ce se întâmplă la noi? Mai degrabă decât să se arate preocupat să investească în proiecte publice aducătoare de plus-valoare, ca un roi de stimuli frenetici pentru economie, guvernul se arată preocupat să golească buzunarele privaților, pentru a-și cârpi găurile bugetare generate de măririle salariale de anul trecut. Care, azi, se traduc într-o inflație resimțită tot de, ghici!, mediul privat!
Ce s-a întâmplat o dată cu revoluția fiscală este din ce în ce mai evident: statul a căutat să forțeze mâna mediului privat care, pentru a putea oferi aceleași salarii angajaților, trebuie acum să bage mâna mai adânc în buzunarul spre care caută cu lăcomie acest stat zdrențuros, cu buzunare găurite. Aceasta este trista realitate și nu aceea a doamnei ministru Olguța care tocmai și-a dat jos masca, arătându-și adevăratele valențe mitomane, la adresa celor care-i achită și ei salariul nemeritat, de ministru.
Însă același guvern PSD a mai găsit și o altă metodă macchiavelică, pentru a-și extinde degetele lungi și ascuțite, prin care reușește să aducă mediul privat românesc în pragul depresiei: Obligarea tuturor angajatorilor să plătească contribuții sociale cât pentru o normă întreagă (raportată la noul salariu minim!) și pentru acei angajați „part-time” cu jumătate, sfert sau chiar optime de normă! Totul pentru căptușirea bugetului de stat de unde este plătită, desigur, și clientela politică – mereu flămândă după contracte din bani publici.
Astfel, s-a ajuns în situația aberantă prin care contribuțiile sociale plătite depășesc cu mult salariul efectiv plătit pentru fracția normei de muncă. Cum măsura aberantă a afectat și sectorul public, vezi cazul profesorilor, iute Guvernul a sărit să-i salveze. Însă, cum altfel?, a corectat aberația doar pentru sectorul public. Sectorul privat? Să se descurce cum a ști. Acesta este mesajul relei voințe sau a incompetenței crase. Pentru că, în logica PSD, dacă unii patroni fentează și își pun angajații să muncească la negru, toți patronii din România trebuie că sunt așa. Și dacă unul greșește, tu, ca guvern, îi pui să plătească și pe cei din marea majoritate corectă. Astfel, se repune în aplicare sistemul de tristă amintire din timpul PCR, când „cine nu era cu noi, sigur este împotriva noastră”. Iată, așadar, cum, la 80 de ani distanță, o guvernare debilă riscă să reactiveze lupta de clasă.
Să îți fie rușine, Liviu Dragnea!
Citiți principiile noastre de moderare aici!