BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Opinii
Lecția zilei de luni cu psihologul Sorin Nica! Aspectele psihologice ale durerii fizice și modalități de depășire ale acesteia

Lecția zilei de luni cu psihologul Sorin Nica! Aspectele psihologice ale durerii fizice și modalități de depășire ale acesteia

la 9 September 2019 17:15

Lecția zilei de luni cu psihologul Sorin Nica! Aspectele psihologice ale durerii fizice și modalități de depășire ale acesteia

9 September 2019 17:15
<div id="article-lead" class="lead"> Ziua de luni este un coșmar pentru mulți oameni. Fie că aduce cu ea o nouă zi de lucru, de școală sau fie că reprezintă un nou început, ziua de luni nu a fost prea îndrăgită nicicând.
Scris de Oana Farcas - <div id="article-lead" class="lead"> Ziua de luni este un coșmar pentru mulți oameni. Fie că aduce cu ea o nouă zi de lucru, de școală sau fie că reprezintă un nou început, ziua de luni nu a fost prea îndrăgită nicicând.

Trimite articolul

X

Dacă e să ne raportăm la o zicală din bătrâni „lunea nici iarba nu crește”, motiv pentru care echipa Bihon.ro a decis să nu se îngrijească de responsabilitățile zilei de luni, ci să servească cititorilor o evadare din cotidian prin abordarea unor teme de actualitate.

În acest articol durerea fizică a fost luată în vizor în vederea depășirii acesteia.

Factorii care contribuie la creșterea, accentuarea și intensificarea durerii fizice cronice sau acute sunt: tipul de personalitate al persoanei suferinde; perturbările și dereglările emoționale; atitudinile și comportamentele neadecvate; procesele cognitive, raționamentele incorecte; mediul social. Toate aceste aspecte determină modul și măsura în care o persoană percepe și exprimă durerea fizică. Totodată mai trebuie luați în calcul atât factorii fiziologici precum și măsura exprimării comportamentale a durerii.

În continuare vom încerca să evidențiem influența factorilor psihologici asupra modului în care oamenii percep și interpretează durerea. Vom analiza modul în care apare posibilitatea de control asupra durerii, atât pentru pacienții cu boli cronice cât și pentru pacienții cu boli acute. Vom pune în discuție modul în care percep durerea diversele tipuri de personalități, reacțiile comportamentale în cazul durerii iar în articolul următor vom evidenția câteva strategii pentru a putea face față durerii.

Putem spune încă de la început că este necesar să simțim durere pentru a putea funcționa și supraviețui. Specialiștii s-au axat pe explicarea procesului psihologic care are loc în timpul durerii acute. Astfel, se atribuie un loc important în economia durerii, factorului psihologic. Comunitatea științifică a fost de acord în unanimitate.

Studiile științifice atestă faptul că durerea depinde de mai mulți factori psihologici: centrarea atenției persoanei asupra sursei durerii, emoțiile prezente, temerile persoanei, abilitățile de adaptare și factori nepsihologici precum deteriorarea fizică a organismului. Cei mai importanți factori psihologici negativi implicați în procesul menținerii și nediminuării durerii sunt: robustețea scăzută a personalității, nivelul scăzut al rezilienței (capacitatea persoanei de a face față situațiilor psihostresante, psihofrustrante și psihotraumatizante), comportamente neadecvate și probabil cel mai important, raționamentele și judecățile incorecte.

Inițial, specialiștii au explicat problema fenomenului durerii ca fiind strict legată de personalitate și dereglările emoționale. Ulterior au fost luate în calcul și aspecte precum, tehnicile de adaptare și mediul social, aspecte care sunt la fel de importante pentru felul în care este resimțită și raportată durerea.

Studiile atestă faptul că durerea este în strânsă legătură cu atitudinea persoanei în general și comportamentul față de durere în special. Sunt specialiști care susțin și factorii de mediu în perceperea durerii. Astfel, pentru o analiză completă a durerii se va ține seama de factorii fiziologici, de cei psihologici și de exprimarea atitudinală față de durere. Au apărut astfel mai multe strategii de adaptare la durere: ilustratorii, autodeterminante, și de distragere a atenției.

Atunci când nu se intervine și psihologic, o durere acută poate deveni cronică. În cazul durerii acute este necesară o intervenție psihologică majoră pentru ca durerea să nu se cronicizeze. Un aspect extrem de important precum frica, va influența răspunsul persoanei la durerile acute sau cronice. Cu cât frica este mai mare cu atât senzația de durere va crește, iar frica va avea o importanță mai mare decât factorii fiziologici implicați în procesul durerii.

A fost astfel acceptată ideea faptului că durerea poate fi măsurată atât la nivel fiziologic cât și la nivel psihologic datorită influențelor pe care ambele aspecte le exercită asupra procesului de resimțire a durerii. Durerea este un semn necesar al unei răni fizice dar a devenit evident faptul că indivizii vor reacționa diferit în funcție de modul în care percep experiențele anterioare, deținerea unor tehnici specifice de adaptare, tipul de atitudine față de situație precum și gradul de înțelegere a problemei cu care se confruntă. Conform acestei perspective, două persoane cu același tip de răni sau de durere vor putea avea modalități diferite de percepere a durerii și a recuperării.

Tehnicile psihologice care au fost evidențiate în gestionarea și controlul durerii intră în patru mari categorii: evitare, transformare, acceptare și adaptare. Aceste patru categorii implică tehnici destinate tuturor dimensiunilor personalității: tehnici bazate pe raționament, tehnici de control al emoțiilor, tehnici atitudinale și comportamentale și tehnici corporale. În articolul următor vom ilustra pe larg tehnicile și strategiile de abordare a durerii pentru a putea minimiza efectele inconfortabile ale acesteia.

Lector Univ. Dr. Psiholog clinician și Psihoterapeut Sorin Nica

Trimite articolul

X
Taguri:
depasirea durerii ,
durerea fizica ,
lectia zilei de luni ,
oradea ,
psiholog ,
psihologia durerii ,
Sorin Nica

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Cauzele accidentului de pe DN 76, la Ceica. Cum s-a produs impactul violent dintre cele două mașini și un tractor
    În cursul zilei de 6 noiembrie, la ora 18:12, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, că pe D.N. 76, în localitatea Ceica, s-a produs un accident rutier.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Patron din Marghita, trimis în judecată pentru delapidare și neplata contribuțiilor, cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei
    Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a anunțat trimiterea în judecată a lui Szilárd István Kovács, un bărbat de 49 de ani, din Marghita, inculpat într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident pe centura din Oradea, la pasajul Oșorhei. Patru persoane au fost transportate la spital
    Patru persoane au ajuns la spital, sâmbătă dimineața, 7 noiembrie, în urma unui accident rutier produs pe un pasaj de pe centura Oradea.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON CAO

    Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

    Cultură

    Peste 290 de fotografii acceptate la Salonul Internațional „Vârste frumoase” de la Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Încă o achitare pentru agenta din Oradea, acuzată că i-a oferit lui Micula jr. informații din bazele de date ale MAI
    Tribunalul Bihor a dispus, vineri, achitarea agentei Camelia Erdei pentru acuzația de acces ilegal la un sistem informatic, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală. 1

    Cultură

    GALERIE FOTO
    Scriitorul Gabriel Liiceanu și-a prezentat la Oradea lista celor 111 cărți care „îți schimbă viața”
    Nu o listă care să te facă cult, ci una care „îți schimbă viața complet”. Aceasta este miza celor 111 titluri propuse de Gabriel Liiceanu vineri seara, în cadrul Bookfest Oradea, în conferința „Cărțile care ne-au făcut oameni”, desfășurată în Cafeneaua literară a Bibliotecii Județene „Gheorghe Şincai” Bihor. 1
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X