M-a fascinat întotdeauna...

În „Istoria literaturii...” a lui George Călinescu, cel care a semnat mai târziu rubricile „Cronica mizantropului” şi „Cronica optimistului” (eu i-am audiat aproape în întregime un curs, cu voie de la cătănia mea din Bucureşti, ţinând până azi prea bine minte siluetele superbelor studente şi nodurile-mi din gât!) l-a plasat, l-a expediat pe George Topîrceanu, prietenul Ceahlăului prozei româneşti, Sadoveanu, la capitolul poeţi minori, dar marele istoric şi critic literar a revenit, s-a corectat, s-a dumirit, în tergiversata de către cenzură, adică în ediţia a doua. Zice-se că decât niciodată, mai bine mai târziu.

Centenar Dmitri Şostakovici

Concertul simfonic de joi seara al orchestrei Filarmonicii a omagiat prin intermediul uneia dintre lucrările programate împlinirea în acest an a unui secol de la naşterea marelui compozitor rus Dmitri Dmitrievici Şostakovici (1906 – 1975). Programul a fost condus de dirijorul maghiar Medveczky Adám, avându-l ca solist pe pianistul Remus Manoleanu.

Slană, pălincă şi congres

De duminică, în PSD nu vor mai circula nici poante despre învăţăcei la Moscova, nici glumiţe delicate pentru uzul diplomaţilor de carieră, ci bancuri cu ardeleni. Congresul a consfinţit dominaţia incontestabilă a „laturii ardelene”. Oricum, Rus-ificarea partidului devenise chiar agresivă în ultimul timp.

Amiciţia şi bălţata

Un duşman sadea este cu mult mai puţin nociv decât un prieten închipuit. Iată de ce îmi place adesea să afirm că nu am prieteni. În sfera umanităţii, prietenia este o probă aproape imposibilă, dacă nu chiar o nesăbuinţă.

Să trăim bine

De la anul, o dată cu intrarea în UE, românii nu mai au voie să-şi jelească morţii în casă, ci doar la o capelă autorizată. Înseamnă că problema locativă a celor vii şi construcţia de şcoli suportabile, de canalizări funcţionale şi de şosele (ca să nu zic de autostrăzi, că nu suntem încă în sec. XXI) au fost deja rezolvate şi că mai rămân de construit doar capele în fiecare comună din ţară.

Cum mi-am petrecut ziua de 1 Decembrie

În prima parte a Zilei am urmărit la tv parada militară de la Bucureşti. N-am făcut-o de dragul paradelor, ci din curiozitatea de a vedea ce scule noi şi-a cumpărat armata şi în ce ritm se mai bate pasul de defilare. Militarii de carieră m-au amuzat întotdeauna. Îi vedeam ca pe nişte copii mari, care adoră se joace pac-pac simulând războiul.

Iris pentru totdeauna

O trupă care n-a dat nici un sex-simbol. O trupă care nu apare în revistele mondene. O trupă fără Maybach. Expresia „Cea mai iubită formaţie din România” sună de-a dreptul incomplet pentru valul de iubire pe care Iris l-a primit marţi seara la Oradea.

Mariaj politic sub acoperire

„Pentru noi, Liviu Turcu este un trădător. Adică un om care a servit regimul comunist, iar acum vine să ne înveţe cum să trăim”. Afirmaţiile acestea sunt surprinzătoare. Sunt surprinzătoare pentru că vin de la preşedintele PC, Dan Voiculescu, şi au fost rostite într-o conferinţă de presă a doua zi după ce Jurnalul Naţional şi Antena 1 aprinseseră fitilul „bombei Turcu”.

Cântare (morale) României

ORADEA - Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR) s-a trezit să dea ea tonul asanării morale în instituţiile de cultură la aproape 17 ani de la aşa-zisa revoluţie anticomunistă, lustrându-i pe cântătorii partidului unic şi ai Ceauşeştilor.

Cum se îndrăgosteşte un om politic

O vorbă veche şi inutilă îndeamnă să nu lingi acolo unde ai scuipat. Norocul nostru stă în înţelepciunea populară – câtă vreme nu avem, cum spunea oarecine, destule pieţe în care să filosofăm – iar ghinionul rezidă în şmecheria că orice sentinţă e anulată, cu eficienţă mioritică, de o contrasentinţă. În spaţiul românesc, nimic nu pare definitiv. Nimic nu e aşezat o dată pentru totdeauna.