În „Istoria literaturii...” a lui George Călinescu, cel care a semnat mai târziu rubricile „Cronica mizantropului” şi „Cronica optimistului” (eu i-am audiat aproape în întregime un curs, cu voie de la cătănia mea din Bucureşti, ţinând până azi prea bine minte siluetele superbelor studente şi nodurile-mi din gât!) l-a plasat, l-a expediat pe George Topîrceanu, prietenul Ceahlăului prozei româneşti, Sadoveanu, la capitolul poeţi minori, dar marele istoric şi critic literar a revenit, s-a corectat, s-a dumirit, în tergiversata de către cenzură, adică în ediţia a doua. Zice-se că decât niciodată, mai bine mai târziu.
Concertul simfonic de joi seara al orchestrei Filarmonicii a omagiat prin intermediul uneia dintre lucrările programate împlinirea în acest an a unui secol de la naşterea marelui compozitor rus Dmitri Dmitrievici Şostakovici (1906 – 1975). Programul a fost condus de dirijorul maghiar Medveczky Adám, avându-l ca solist pe pianistul Remus Manoleanu.
De duminică, în PSD nu vor mai circula nici poante despre învăţăcei la Moscova, nici glumiţe delicate pentru uzul diplomaţilor de carieră, ci bancuri cu ardeleni. Congresul a consfinţit dominaţia incontestabilă a „laturii ardelene”. Oricum, Rus-ificarea partidului devenise chiar agresivă în ultimul timp.
Un duşman sadea este cu mult mai puţin nociv decât un prieten închipuit. Iată de ce îmi place adesea să afirm că nu am prieteni. În sfera umanităţii, prietenia este o probă aproape imposibilă, dacă nu chiar o nesăbuinţă.
De la anul, o dată cu intrarea în UE, românii nu mai au voie să-şi jelească morţii în casă, ci doar la o capelă autorizată. Înseamnă că problema locativă a celor vii şi construcţia de şcoli suportabile, de canalizări funcţionale şi de şosele (ca să nu zic de autostrăzi, că nu suntem încă în sec. XXI) au fost deja rezolvate şi că mai rămân de construit doar capele în fiecare comună din ţară.
În prima parte a Zilei am urmărit la tv parada militară de la Bucureşti. N-am făcut-o de dragul paradelor, ci din curiozitatea de a vedea ce scule noi şi-a cumpărat armata şi în ce ritm se mai bate pasul de defilare. Militarii de carieră m-au amuzat întotdeauna. Îi vedeam ca pe nişte copii mari, care adoră se joace pac-pac simulând războiul.
O trupă care n-a dat nici un sex-simbol. O trupă care nu apare în revistele mondene. O trupă fără Maybach. Expresia „Cea mai iubită formaţie din România” sună de-a dreptul incomplet pentru valul de iubire pe care Iris l-a primit marţi seara la Oradea.
„Pentru noi, Liviu Turcu este un trădător. Adică un om care a servit regimul comunist, iar acum vine să ne înveţe cum să trăim”. Afirmaţiile acestea sunt surprinzătoare. Sunt surprinzătoare pentru că vin de la preşedintele PC, Dan Voiculescu, şi au fost rostite într-o conferinţă de presă a doua zi după ce Jurnalul Naţional şi Antena 1 aprinseseră fitilul „bombei Turcu”.
ORADEA - Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR) s-a trezit să dea ea tonul asanării morale în instituţiile de cultură la aproape 17 ani de la aşa-zisa revoluţie anticomunistă, lustrându-i pe cântătorii partidului unic şi ai Ceauşeştilor.
O vorbă veche şi inutilă îndeamnă să nu lingi acolo unde ai scuipat. Norocul nostru stă în înţelepciunea populară – câtă vreme nu avem, cum spunea oarecine, destule pieţe în care să filosofăm – iar ghinionul rezidă în şmecheria că orice sentinţă e anulată, cu eficienţă mioritică, de o contrasentinţă. În spaţiul românesc, nimic nu pare definitiv. Nimic nu e aşezat o dată pentru totdeauna.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea devine, la finalul lunii aprilie, punct de întâlnire între companii aflate în căutare de personal și persoanele interesate de noi oportunități profesionale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspectorii sanitar-veterinari din Bihor au intensificat verificările în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, iar bilanțul acțiunilor scoate la iveală nereguli serioase în sectorul alimentar și zootehnic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea, împreună cu procurorii DIICOT au documentat activitatea unui bărbat polonez, în vârstă de 41 de ani, care este cercetat pentru trafic internațional și trafic intern de droguri de mare risc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de montare a celor 24 de grinzi la pasajul suprateran carea de pe Centura Oradea, la intersecția cu calea ferată care leagă Oradea de Băile Felix au fost demarate în cursul zilei de miercuri, 22 aprilie.
Bihon CSM Oradea
Conform site-ului SO POLO, frații Filip și Martin Gardasevic vor juca din sezonul viitor la echipa A-Polo Sport Management, din Georgia.
FC Bihor
FC Bihor Oradea joacă joi, 23 aprilie, de la ora 17:15, pe Stadionul Iuliu Bodola, cu Sepsi Sfântu Gheorghe în ziua în care creștinii îl sărbătoresc pe Sf. Gheorghe.
România
Ministrul Sănătății a anunțat pe Facebook că parlamentul a aprobat mai multe excepții în cazul neplății primei zile de concediu medical.