ACS Poli Timişoara a semnat sâmbătă cea de a doua victorie din amicalele programate în cantonamentul din Antalya. De această dată adversarul a fost unul redutabil, este vorba de vicecampioana Azerbaidjanului, scorul fiind 2 - 0.
Sosită de doar o zi în Antalya, ACS Poli Timişoara a programat joi după-masă primul meci amical al stagiului de pregătire. Formaţia alb-negru a jucat împotriva Eyüpspor, formaţie din liga a treia turcă. Bănăţenii au ieşit învingători, singurul gol al partidei fiind înscris de Bălace, în repriza secundă.
ACS Poli Timişoara a plecat marţi în cantonament, iar alături de staff-ul tehnic au plecat şi 25 de fotbalişti. Valentin Velcea a decis să îi aducă la echipă în vederea participării la stagiul din Antalya şi pe juniorii Todorov, Bocșan și Bărbuț.
Cea mai lungă negociere din istoria clubului ACS Poli Timişoara a ajuns la final. Cu un deznodământ fericit. După jumătate de an de aşteptare şi discuţii interminabile, după veniri şi plecări de la antrenamentele clubului, Ovidiu Petre a acceptat în sfârşit să semneze cu Timişoara.
Fosta societate SC Fotbal Club Politehnica Timişoara SA, cea care a deţinut echipa ce a reprezentat oraşul de pe Bega în competiţiile fotbalistice în ultimii ani, ar avea datorii totale de 12, 7 milioane de lei. Din această sumă Finanţele au de recuperat peste 96% din total.
Anunţat pe picior de plecare de managerul sportiv Călin Rosenblum, atacantul lui ACS Poli, Alexandru Boştină, pare destul de iritat când vine vorba de acest subiect. El spune că nimic nu e sigur, că trebuie să discute cu Vali Velcea despre subiect.
Doi dintre tinerii fotbalişti de la ACS Poli Timişoara au primit un frumos cadou sportiv de Crăciun. Cristian Bocşan şi Cristian Bărbuţ au primit pe adresa clubului convocări la lotul naţional Under 18.
Timişoara se poate mândri cu două echipe care stau super Ok la capitolul financiar. După succesul total al proiectului ASU Politehnica Timişoara, echipa din liga V-a , formaţie care financiar e pe plus, iată că şi ultimul anunţ lansat de ACS Poli, formaţia din liga secundă, arată că clubul nu are datorii.
După ce ani buni de zile principala echipă de fotbal a Timişoarei a pierdut fotbalişti tineri de calitate pe bandă rulantă, noul club ce joacă pe „Dan Păltinişanu” a reuşit ajungerea la un acord cu reprezentanţii Liceului cu Program Sportiv Banatul , pentru trimiterea juniorilor de valoare către acest club.
Atunci când a gândit seria de amicale pentru această săptămână, cu siguranţă că antrenorul celor de la ACS Poli Timişoara, Vali Velcea, nu știa că ultimul va avea loc pe o vreme potrivnică sportului cu balonul rotund. Sâmbătă, pe zăpadă, ACS Poli a trecut de CFR Timişoara cu scorul de 2 – 0.
powered by Surfing Waves
Cultură
Invitaţii ediţiei a III-a au fost actrița Tania Popa şi istoricii Virgiliu Țârău şi Ottmar Trașcă. Moderatorul dezbaterilor a fost istoricul Gabriel Moisa, managerul Muzeului Ţării Crişurilor – Complex Muzeal.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ultimul punct al vizitei oficiale de o zi efectuate în România de premierul Slovaciei, Robert Fico, s-a consumat la Oradea, unde a venit însoțit de premierul Ilie Bolojan și șeful Cancelariei primului- ministru, Mihai Jurca.
FC Bihor
O dată cu prezentarea oficială a lui Sorin Paraschiv ca director sportiv la FC Bihor a fost anunțată și intenția lui Ioan Hora de a urma acest curs organizat de Federația Română de Fotbal.
BIHON Sport local
Tot mai mulți tineri cu origini românești născuți în străinătate se remarcă în special în fotbal. Fie că ajung să joace pentru naționalele țărilor de adopție (cazul Daniliuc, Florucz, etc) sau sunt chemați să evolueze pentru România, țara de origine a părinților.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pasarela Căii Ferate a fost vineri, de la ora 17:00, locul de întâlnire al credincioșilor din Oradea care au ales să parcurgă Calea Sfintei cruci spre Dealul Calvaria (Ciuperca).
BIHON Sport local
Înfrângerea cu 0-2 suferită etapa trecută acasă, coroborată cu golul înscris în minutul 90 de bihoreanul Emanuel Dat pentru SCM Zalău, care egala scorul la Tășnad, făcea aproape imposibilă misiunea echipei antrenate de Gheorghe Ghiț.
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea s-a calificat în actualul sezon în Top 8 Water Polo Euro Cup, o performanță remarcabilă. Din păcate, în prima manșă a sferturilor de finală, echipa orădeană a fost învinsă în deplasare cu scorul de 14-8 de către BVSC Manna Budapesta.
România
Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș și-a pus capăt zilelor. Omul legii a găsit vineri, după ce s-a împușcat în cap.
Bihon CSM Oradea
Meciul CSM Oradea - CSA Steaua contează pentru etapa a 7-a, ultima din turul play off-ului de promovare al Diviziei A de handbal masculin. Partida va avea loc sâmbătă, 28 martie, cu începere de la ora 17:00, la Arena „Antonio Alexe”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a admis, joi, propunerea procurorilor DIICOT Oradea și a dispus arestarea a trei bărbați a unei femei, cu vârste cuprinse între 35 și 64 de ani, acuzați că au vândut în Salonta, pe parcursul acestui an, diferite cantități de droguri de mare risc.
FC Bihor
După meciul de la Sfântu Gheorghe, jucătorii de la FC Bihor au primit trei zile de vacanță, lotul reunindu-se joi. La antrenament a participat și un jucător nou, cu o bogată experiență în fotbalul românesc.