În scrisoare şeful statului afirmă că este îngrijorat de refuzul ministrului de a transmite Parchetului General şi DNA cererile pentru începerea urmăririi penale a celor opt foşti şi actuali demintari. Şeful statului explică circuitul pe care l-au urmat documentele pe care le-a trimis la ministerul justiţiei.
„Aceste documente venite din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi DirecţiaNaţională Anticorupţie au stat la baza solicitării primite şi s-au aflat în copie la Administraţia Prezidenţială, cu inscripţia „Conform cu originalul” şi ştampila instituţiilor transmiţătoare. Absolut toate documentele pe care le-am deţinut v-au fost transmise”, se arată în scrisoare.
Băsescu precizează că documentele pe care le-a deţinut au stat la baza solicitării de începere a urmăririi penale, iar ministrul nu are dreptul de a cenzura decizia Preşedintelui. „De asemenea, vă atrag atenţia că nu aveţi atribuţii privind verificarea legalităţii actelor Preşedintelui, ci doar verificarea legalităţii actelor Guvernului.”
În opinia şefului statului, în momentul de faţă Meleşcanu împiedică îndeplinirea unei prerogative a Preşedintelui României. Mai mult, Traian Băsescu îi solicită lui Meleşcanu să se limiteze la atribuţiile legale şi să trimită solicitările de începere a urmăririi penale către Ministerul Public împreună cu referatele procurorilor de caz şi cu cererile formulate de Procurorul General şi procurorul şef DNA. „Vă atenţionez că în caz contrar aţi săvârşit un abuz în serviciu şi nu voi ezita să acţionez, în baza prerogativelor legale şi constituţionale pe care le am, în vederea normalizării situaţiei”, adaugă Traian Băsescu.
Basescu i-a dat un ultimatul lui Melescanu
<p>Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut luni, în scris, ministrului interimar al Justiţiei să trimită Parchetului cererea sa de începere a urmăririi penale în cazul celor opt foşti sau actuali demnitari.</p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Sport local
Singurul reprezentant al boxului masculin românesc la Jocurile Olimpice pentru Tineret, care se desfășoară în aceste zile la Dakar (Senegal), a câștigat primul meci disputat duminică.
BIHON Sport local
S-au jucat meciurile etapei cu numărul 10 din sezonul regular al Ligii a IV-a Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Talent, creativitate și rețete moștenite de la bunici. Acestea au fost ingredientele principale ale celei de-a treia zile a festivalului „D’ale Porcului – Toroș & Maioș Fest”, desfășurată duminică, în Băile Felix. Elevii școlilor din Bihor s-au întrecut în preparate tradiționale, iar competiția a adus și povești emoționante. Marele premiu a fost câștigat de o echipă aflată la prima participare.
România
Recunoașterea calificărilor medicale obținute în Regatul Unit ar putea deveni mai simplă, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Sănătății.
Cultură
Albumul bluesman-ului orădean, înscris în procesul de evaluare pentru cea de-a 69-a ediție a Premiilor Grammy, vine în același moment cu un concert-eveniment la Opera Națională București.
Citiți principiile noastre de moderare aici!