El a criticat şi modul în care s-a implicat Ministerul Sănătăţii în criza gripei aviare. În opinia sa, este inadmisibil ca medicii veterinari să instituie carantina umană, Ministerul Sănătăţii fiind cel care ar trebui să ia o asemenea decizie. “Dacă legea obligă veterinarii să declare carantina umană, atunci aceştia să fie însoţiţi de un medic de prestigiu atunci când declară carantina umană”, a spus Băsescu.
Şeful statului a remarcat faptul că au fost inventaţi noi termeni, cum ar fi “carantina relaxată”, ceea ce, după părerea sa, este penibil. El a ironizat autorităţile, precizând că se aşteaptă şi la termeni de genul “carantină moale”, “carantină tare”. Traian Băsescu i-a avertizat pe membrii guvernului că inventarea de astfel de termeni nu face altceva decât să-i facă penibili în faţa românilor, dar şi a Uniunii Europene.
După ce şeful statului s-a întors la spital, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Adriana Săftoiu, a făcut câteva precizări suplimentare, legate de nemulţumirile preşedintelui. Acesta a spus despre raportul SRI cu privire la gripa aviară că “a fost făcut în cârdăşie cu autorităţile locale”.
Până în acest moment, Serviciul Român de Informaţii nu a luat o poziţie publică faţă de criticile preşedintelui. În textul iniţial al raportului SRI trimis presei se vorbeşte de un import suspect de pui de curcă.
Serviciul a rectificat ulterior informaţia, spunând că era vorba de fapt despre pui de găină. Societăţile române şi maghiare asupra cărora aruncă suspiciuni raportul SRI au negat informaţiile făcute publice.
Băsescu: "Ne penibilizăm în faţa oamenilor"
<p>Preşedintele Traian Băsescu s-a întors la Spitalul Elias după ce a participat la şedinţa de Guvern de la Palatul Victoria.  Şeful statului a lansat o serie de critici aspre la adresa autorităţilor responsabile de gestionarea crizei aviare. Intervenţia autorităţilor lasă impresia de "brambureală", apreciază şeful statului. </p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până vineri la prânz pe râuri din opt județe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un minor în vârstă de 13 ani, din localitatea Feneriș, comuna Pocola, este căutat de polițiști după ce a plecat voluntar de acasă și nu a mai revenit.
BIHON Sport local
N-a fost să fie medalia mult dorită! Pugilistul orădean Mădălin Călugăr a pierdut la puncte meciul din sferturile de finală cu columbianul Izzon Jeffrey Galea Arévalo, care a avut un prim tur liber.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Flăcările au izbucnit în cursul zilei de miercuri, 11 noiembrie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal început de bărbat din Tinca în propria familie a continuat și după sosirea polițiștilor, unul dintre aceștia fiind lovit cu pumnul în arcadă, în timp ce încerca să-l calmeze pe agresor.
BIHON Sport local
S-au scurs cinci ani de când fostul fotbalist Dumitru Burescu s-a stins fulgerător din viață la doar 54 de ani. În memoria lui, sâmbătă, 14 noiembrie, începând cu ora 12:00, pe Stadionul Iuliu Bodola se va desfășura o nouă ediție a memorialului care îi poartă numele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!