Înjunghierea porcului se face ca la carte: animalul este taiat, pârlit, spalat si transat. Cu sângele lui se face semnul crucii pe fruntea copiilor, ca sa fie sanatosi peste an. Urmeaza apoi, pomana porcului. Preparatele vor îmbogati masa de Craciun, semn al belsugului.
Conform traditiei, românii taie astazi porcul
<p>Traditiile românesti spun ca sarbatorile de iarna încep cu adevarat pe 20 decembrie, de Ignat. Este ziua în care a fost rânduita datina taierii porcului de Craciun. Tot românul gospodar taie porcul, pentru ca masa sa fie îmbelsugata. </p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Cultură
Alexander Hausvater, unul dintre cei mai cunoscuți regizori români, cu peste 160 de spectacole puse în scenă, ajunge la Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea, unde va susține o conferință despre drumul teatrului evreiesc și își va lansa cel mai recent volum.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române au dispus reținerea a patru persoane după cele 21 de descinderi efectuate joi, 12 noiembrie, în șase județe, printre care Bihorul.
Educație
Persoanele care amenință sau lovesc cadre didactice ar putea primi pedepse mai mari, inclusiv atunci când agresiunile au loc în afara școlii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Momente dificile pentru mai multe animale din județul Bihor, surprinse de creșterea nivelului apelor în urma ploilor abundente.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai multe localități din județul Bihor se confruntă vineri, 13 noiembrie, cu întreruperi ale alimentării cu energie electrică, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Distribuție Energie Electrică România, cel mai probabil ca urmare a fenomenelor meteo.
Mapamond
Casa din North Royalton, statul Ohio, în care Sorin și Emilia Ciortan, doi soți originari din Oradea, au fost împușcați mortal chiar de ziua fiicei lor, fusese cumpărată în urmă cu aproape două decenii de fostul lor ginere, Ștefan Pascu, principalul suspect în acest caz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!