Ministrul a menţionat că, „într-o evaluare grosieră”, ar putea fi alocaţi 200 milioane de lei (vechi – n.r.) pentru fiecare beneficiar, respectiv 5.500-6.000 de euro, dar vor exista diferenţieri în funcţie de mai multe criterii, cum ar fi momentul constituirii depozitelor la CEC, nivelul sumei depuse sau marca maşinii. Valoarea totală a despăgubirilor este de aproape 760 milioane de lei, sumele urmând să fie distribuite la 37.460 de persoane.
Dan Birta
Despăgubiri pentru Dacii
Reactualizat la:
BUCURESTI - Persoanele care au depus bani la CEC până în anul 1992 pentru achiziţia de autoturisme îşi vor primi despăgubirile la sfârşitul lunii decembrie, a declarat ministrul Economiei si Finanţelor, Varujan Vosganian.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
România
Recunoașterea calificărilor medicale obținute în Regatul Unit ar putea deveni mai simplă, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Sănătății.
Cultură
Albumul bluesman-ului orădean, înscris în procesul de evaluare pentru cea de-a 69-a ediție a Premiilor Grammy, vine în același moment cu un concert-eveniment la Opera Națională București.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Sânmartin se va extinde producția proprie de energie electrică, după ce primul parc fotovoltaic, construit în satul Cordău, a început să reducă facturile administrației locale.
3
Economic
Instituțiile publice din România ar putea beneficia de verificări suplimentare de securitate cibernetică, iar persoanele care descoperă vulnerabilități în sistemele informatice ale statului ar putea primi recompense financiare.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi bărbați implicați în vara acestui an într-o tâlhărie petrecută pe bulevardul Dacia, din Oradea, au fost condamnați în mod diferit de către instanța de judecată.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!