Căpitănia Zonală Constanţa a anunţat că parâmele prova ale navei New Fortune,pavilion Panama, au cedat, iar vasul s-a lovit de nava Blida, pavilion Algeria. În urma impactului, nu s-au produs avarii importante, nu au fost victime omeneşti sau urme de poluare. Autorităţile portuare au intervenit la scurt timp după incident şi au întărit legăturile navelor, până la posibilitatea manevrei în condiţii bune.
În momentul producerii accidentului, vântul sufla din sector nord-estic cu forţa 8-9 pe Scara Beaufort. Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, toate porturile maritime continuă să fie închise de mai bine de 24 de ore.
Două nave s-au ciocnit în Portul Midia
Reactualizat la:
Două nave aflate în Şantierul Naval Midia s-au ciocnit, în noaptea de duminică spre luni, din cauza vântului puternic, fără a suferi avarii majore.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
România
Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost deconectată luni seară, 9 noiembrie, de la Sistemul Energetic Național, la numai trei zile după ce fusese resincronizată la rețea. Nuclearelectrica a anunțat că defecțiunea a apărut în partea clasică, nenucleară, a unității și că nu există niciun impact asupra securității nucleare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale prin găzduirea, în perioada 6–7 noiembrie 2026, a celei de-a V-a ediții a Romanian & Hungarian CTO Workshop.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea anunță aprobarea finanțării unui proiect care va contribui la dezvoltarea serviciilor medicale dedicate sănătății mintale a copiilor și adolescenților.
BIHON Sport local
Cinci sportivi de la Maxim Fight Team Oradea au urcat în ring la gala „MVC – Mixed Victory Championship”, desfășurată la Apahida, lângă Cluj-Napoca, la care au participat 25 de cluburi din toată țara.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier s-a produs în cursul zilei de duminică, 8 noiembrie, în extravilanul localității Tărcaia, în zona protejată Codru Moma.
7
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un apel la 112, care sesiza că un bărbat aflat la o terasă de pe strada Vasile Alecsandri, în centrul municipiului Oradea, ar fi scos un pistol în urma unui conflict cu o altă persoană, a reprezentat punctul de pornire al unui dosar penal soluționat la finalul lunii octombrie de Judecătoria Oradea.
9
Citiți principiile noastre de moderare aici!