Reprezentanţii companiei au declarat că cetăţenii străini care vor lucra pentru unităţile din Marea Britanie vor fi plătiţi la fel ca angajaţii britanici. Aceştia nu au precizat însă câţi farmacişti români vor fi recrutaţi. Lloydspharmacy are peste 1.600 de farmacii în Marea Britanie şi este deţinută de cel mai mare distribuitor de medicamente din Europa.
Farmacişti români angajaţi în Marea Britanie
Reactualizat la:
MAREA BRITANIE - Cel mai mare lanţ britanic de farmacii, Lloydspharmacy, angajează români pentru un salariu de 4.000 de euro pe lună. Pentru a fi angajaţi, românii trebuie să aibă calificare de farmacişti şi experienţă de minimum 4 ani.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un orădean stabilit în străinătate, Gabriel Matache, a transmis redacției bihon.ro o sesizare, însoțită de mai multe fotografii, în care semnalează o serie de probleme de pe domeniul public din municipiu.
România
Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost deconectată luni seară, 9 noiembrie, de la Sistemul Energetic Național, la numai trei zile după ce fusese resincronizată la rețea. Nuclearelectrica a anunțat că defecțiunea a apărut în partea clasică, nenucleară, a unității și că nu există niciun impact asupra securității nucleare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale prin găzduirea, în perioada 6–7 noiembrie 2026, a celei de-a V-a ediții a Romanian & Hungarian CTO Workshop.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea anunță aprobarea finanțării unui proiect care va contribui la dezvoltarea serviciilor medicale dedicate sănătății mintale a copiilor și adolescenților.
BIHON Sport local
Cinci sportivi de la Maxim Fight Team Oradea au urcat în ring la gala „MVC – Mixed Victory Championship”, desfășurată la Apahida, lângă Cluj-Napoca, la care au participat 25 de cluburi din toată țara.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier s-a produs în cursul zilei de duminică, 8 noiembrie, în extravilanul localității Tărcaia, în zona protejată Codru Moma.
7
Citiți principiile noastre de moderare aici!