Femeia cu zece locuri de munca

Pe o foaie mare are trecut programul zilnic. Lunea nu seamana cu martea, dupa cum martea e diferita ca orar de munca de miercuri, joi sau vineri. Insa, oricum ar face, femeia munceste in fiecare zi in zece locuri.

Trezirea a fost la 5 jumatate. Mariana, mica si subtirica ca o zvarluga, intra direct in bucatarie. Prajeste repede painea, pregateste ouale, cafeaua, laptele si micul dejun e gata cat ai clipi. Mananca in mare graba, caci, pentru ea, timpul pentru fiecare treaba se calculeaza in minute.

6:30-7:45. La ora 6:00, femeia pleaca catre primul loc de munca: scara unui bloc cu doua etaje pe care trebuie sa o spele. Isi agata geanta intr-un cui, imbraca bluza de lucru, nu uita sa-si puna in maini manusile rosii si rupte si incepe treaba. Cara galeti de apa, matura, spala bine pe jos si, vreme de o ora, nu se opreste din treaba nici macar atunci cand vreun locatar o intreaba “de vorba”. “Daca pierd un minut, nu mai ajung la timp in cealalta parte”, explica Mariana si mainile insfaca mai cu putere somoiogul cu care face sa luceasca marmura de pe scara.

8:00-8:20. Manola, femeia de 84 de ani, o asteapta. De trei ani este paralizata, iar fiica, neputand sa ajunga in fiecare zi la ea, a apelat la serviciile sociale din cadrul Primariei Arganda del Rey (o suburbie a Madridului), unde Mariana este angajata. De-ndata ce intra in casa, romanca umple ligheanul cu apa, ia sapunul si incepe sa o spele pe batrana. Femeia este inerta in pat si grea “cat un bolovan”.

Mariana vorbeste cu ea tot timpul si ii explica fiecare miscare pe care o face. Doar privirea femeii, cand incruntata, cand senina, o avertizeaza pe romanca daca este sau nu multumita. Mari, cum o alinta cei din jur, ii pune pampers-ul, o imbraca si nu uita nici sa-i fixeze placa in gura sau sa-i puna inelele pe degete “fara de care nu sta. Cum nu le vede, cum se incrunta”, spune femeia si rasufla greu.

8:30-9:20. In cele cateva minute cat a durat drumul, baimareanca noastra s-a tot intrebat: “Oare cum oi gasi-o pe Milagros?”. Caci numai Mariana stie cat indura cu fata de 32 de ani, diagnosticata cu sindrom Down. Cum am intrat, tanara si-a pitit fata in palme si a inceput sa urle. “Noooooo, nooooooo.” Mariana o ia cu binisorul, o imbratiseaza, ii zambeste si incepe sa o spele pe cap.

Milagros priveste imprejur si inceteaza urletele abia dupa ce se vede gatita, cu frizura facuta si unghiile taiate. Ne ia pe toti la pupat. Doar pe mama sa o ocoleste, urland ca din gura de sarpe: “Mariana, si. Mama, no”. “Milagros a ramas orfana de tata de la noua luni, nu asculta deloc de mama sa, si de ani buni nu mai iese din casa, decat pe terasa, rar, cand o viziteaza cei doi frati ai sai”, ne povesteste Mariana si o priveste cu mila.

9:30-10:50. Cand deschide usa apartamentului, cei trei copii intind manutele catre ea si chicotesc de bucurie. Mariana il in brate pe Ionut. O clipa doar, ca fratele lui, Stefan, mai ca incepe sa planga. Grigore, cel de-al treilea, priveste de sub masa sub care s-a varat si asteapta cuminte sa-i vina randul. N-au implinit nici doi ani, insa mama lor a trebuit sa-si reia serviciul si sa-i lase pe mana “internei” si a Marianei pentru doua ore.

Mariana nu sta o clipa. Acum incepe sa cante, si copiii motaie pe langa ea, ca apoi sa se apuce sa construiasca castele din cuburi. Dupa vreo ora de joaca, ii ia pe fiecare in brate, le da sa manance si-i culca.

11:00-12:45. Ora amiezei o gaseste pe femeia de 41 de ani iar cu halatul de spalat scari pe ea. Blocul in care face curat este asemenea unui muzeu. “Edificiul poarta numele lui Pablo Iglesias, fondatorul Partidului Conservator”, precizeaza Mari. Pe langa cele doua scari pe care le are de curatat, Mariana trebuie sa spele oglinzile si geamurile imense, impodobite cu rama din lemn masiv, candelabrele sau balustradele elegante ale imobilului.

“Aici locuiesc unii dintre cei mai bogati oameni. Sunt foarte pretentiosi. Dar ma bucur ca sunt multumiti de munca pe care o fac”, se mandreste Mariana. Dupa vreo doua ore de smotruiala, femeia nu-si permite sa stea. Imbraca in graba tinuta de strada, isi piaptana parul si da zor sa nu intarzie la “intalnirea cu Manolo”.
13:00-13:50.

“Barbatul are 90 de ani si sufera de ani buni de Alzheimer”, zice Mariana si ne arata biletele pe care i le lasa pe dulapul din bucatarie ca sa nu uite sa-si ia medicamentele sau sa manance cina pe care femeia i-o pregateste intotdeauna de-ndata ce termina cu masa de pranz. Ii curata para de coaja, ii da cu lingurita iaurtul ramas in borcanas, iar Manolo, cu sortul agatat de gat pentru a nu se pata, o priveste cu ochi calzi si recunoscatori asemenea unui copil cuminte. Mai ales ca Mariana nu se infurie atunci cand barbatul o intreaba, si de zece ori intr-o ora, in ce an sau luna suntem.

14:00-15:10. Aflasem ca in Spania ora 14:00 este destinata siestei. “In sfarsit, odihna!”, ne-am spus si zambeam in sinea noastra. In cazul Marianei insa n-a fost nici pe departe un moment de relaxare. Cum a ajuns acasa, s-a pus pe treaba. Asa cum se intampla de ani, sotul si cei doi baieti ai sai soseau acasa pentru a lua pranzul impreuna, iar mancarea trebuia pregatita. 10 minute. Atat a reusit Mariana sa-si odihneasca picioarele, in timp ce asculta stirile la televizor. Urma partea a doua a zilei de lucru.

15:30-17:20. Cata vreme sotia lui e plecata la atelierul de croitorie, Mariana are grija de Luis, bolnav de diabet. Omul de 84 de ani abia daca mai poate merge, iar misiunea Marianei este de a fi umarul lui de sprijin in toate. Ii taie unghiile, il duce la toaleta si nu-l lasa o clipa singur.

17:30-19:20. Merge repede, fara sa-arate oboseala. O asteapta Pillar si o casa intreaga in care trebuie sa faca luna. Timp de doua ore nu stie unde sa se imparta mai degraba, intre dormitoare si bucatarie, ca treaba sa fie facuta bine si proprietara multumita.

19:30-20:20. Cand altii aproape ca au terminat de luat masa de seara, Mariana se indreapta catre casa Matildei. Femeii de 80 de ani trebuie sa-i faca baie, sa-i dea sa manance si sa deretice si prin bucatarie. Mariana isi sterge sudoarea de pe frunte si n-ar zice in veci ca a obosit. Se misca la fel de repede, asculta pe fiecare cu o rabdare de fier si stie mereu cand sa zambeasca.

20:30-21:30. Ultimul pe lista de lucru a femeii este un baiat de 23 de ani, Jaime. Nu poate sa-si coordoneze miscarile mainilor si ale picioarelor si reuseste sa manance, cu insistente multe din partea Marianei, in 45 de minute cateva bucati mici de peste. Cu rabdare si atentie, femeia il schimba in haine curate, ii pregateste patul si vorbeste cu el pana adoarme. Din iubire… E aproape 10 noaptea. Mariana a ajuns acasa.

O asteapta cina care trebuie pregatita. Dar nu se plange niciodata. A trecut de la maistru de intreprindere in tara la ingrijitor de copii si batrani in Spania fara sa crancneasca. “Pentru familia mea fac orice”, sustine Mariana si obrajii i se imbujoreaza. Daca ar renunta chiar si la unul dintre oamenii la care se duce zilnic n-ar mai avea suficienti bani pentru a plati ratele la casa si la masina, mancarea sau scoala copiilor.

Zice ca in Spania “asa se chinuiesc majoritatea romancelor”. Cei aproape 1.800 de euro pe care ii castiga pe luna si bunastarea copiilor ei o fac sa inghita multe adeseori. Ironia si batjocura unora nu o mai necajesc de ceva vreme. Linistea si-o gaseste seara, cand isi vede familia multumita. Se trezeste la 5 dimineata si pune capul pe perna abia pe la 11, 12 noaptea. A doua zi o ia de la capat. Cu inima larga si mai multa forta. Caci, zice ea, “daca iubesti cu adevarat, te sacrifici…”.