Vosganian a reiterat invitaţia de dialog către iniţiatorul platformei liberale, Theodor Stolojan. “Vă mărturisesc că aşteptăm în continuare un răspuns din partea domnului Stolojan. Ne-am angajat să nu mai facem declaraţii care să închidă dialogul. Noi vrem să păstrăm spiritul rezoluţiei adoptate la Suceava”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PNL.
În schimb, Varujan Vosganian spune că Flutur îl urmează, de fapt, pe omul care l-ar fi propulsat în PNL.
“Regret această acţiune a domnului Flutur, am sentimentul că n-a făcut-o cu inima uşoară, că a făcut-o mai mult din recunoştinţă faţă de Stolojan, căruia îi datorează în bună măsură cariera în PNL”, a declarat Varujan Vosganian.
Prezent şi el la Iaşi, Adrian Iorgulescu l-a criticat din nou pe Gheorghe Flutur, despre care a afirmat că ar trebui să renunţe şi la scaunul de ministru, nu doar la funcţia de vicepreşedinte al PNL.
“Opinia mea este că ar fi normal să-şi dea demisia şi din postul de ministru în care a fost pus de Tăriceanu şi PNL. Să-şi dea demisia şi din partid. Ar fi un gest de onoare politică”, a declarat ministrul Culturii.
Preşedintele PNL Bucureşti, Ludovic Orban, va cere demisia lui Gheorghe Flutur din funcţia de ministru al Agriculturii, în şedinţa Comitetului Executiv a partidului şi solicită tuturor organismelor de conducere şi preşedintelui PNL să aplice cu fermitate prevederile statutului.
Flutur va demisiona?
<p>BUCUREŞTI - La reuniunea liberalilor de la Iaşi, Varujan Vosganian a declarat că PNL ar putea să decidă astăzi retragerea sprijinului politic acordat lui Flutur, fapt ce l-ar putea determina pe actualul ministru al Agriculturii să-şi depună demisia din Guvern.<BR /></p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până vineri la prânz pe râuri din opt județe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un minor în vârstă de 13 ani, din localitatea Feneriș, comuna Pocola, este căutat de polițiști după ce a plecat voluntar de acasă și nu a mai revenit.
BIHON Sport local
N-a fost să fie medalia mult dorită! Pugilistul orădean Mădălin Călugăr a pierdut la puncte meciul din sferturile de finală cu columbianul Izzon Jeffrey Galea Arévalo, care a avut un prim tur liber.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Flăcările au izbucnit în cursul zilei de miercuri, 11 noiembrie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal început de bărbat din Tinca în propria familie a continuat și după sosirea polițiștilor, unul dintre aceștia fiind lovit cu pumnul în arcadă, în timp ce încerca să-l calmeze pe agresor.
BIHON Sport local
S-au scurs cinci ani de când fostul fotbalist Dumitru Burescu s-a stins fulgerător din viață la doar 54 de ani. În memoria lui, sâmbătă, 14 noiembrie, începând cu ora 12:00, pe Stadionul Iuliu Bodola se va desfășura o nouă ediție a memorialului care îi poartă numele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!