Soarele contribuie la creşterea armonioasă a copilului, aerosolii marini îi îmbunătăţesc funcţia respiratorie, iar mersul pe nisip îi dezvoltă musculatura picioarelor.
Copiii pot fi duşi la mare la orice vârstă, dacă se respectă câteva condiţii, ne-a spus dr. Laura-Maria Dumitrescu, medic primar medicină de familie, centrul de sănătate Gral Medical din Bucureşti.
Potrivit acesteia, copilul nu trebuie expus la soare în afara intervalului de timp admis şi să nu fie băgat în apa mării direct, ci treptat, pentru a se acomoda cu temperatura apei.
Părinţii trebuie să aibă asupra lor apă îmbuteliată şi o trusă medicală completă. “Expunerea la ultraviolete în intervalul de timp admis, adică dimineaţa, între 6,00 – 9,30 şi seara, între 17,00 – 19,00, favorizează sinteza vitaminei D, atât de necesară creşterii şi dezvoltării normale a copilului. În plus, aerosolii marini îmbunătăţesc funcţia respiratorie a copilului”, ne-a spus dr. Laura Dumitrescu.
Haine de in sau de bumbac
Aceasta a adăugat că cei mici trebuie îmbrăcaţi cu bluze de in sau de bumbac de culoare deschisă şi să poarte în permanentţă o pălăriuţă pe cap. Protejarea copilului de soare reduce riscul apariţiei cancerului de piele la maturitate. De aceea este nevoie de creme cu factor de protecţie mai mare de 30. Crema trebuie reaplicată la fiecare oră, deoarece micuţii au pielea sensibilă şi riscă să sufere arsuri solare mult mai frecvent decât adulţii.
Medicamentele pentru concediu
Înainte de a pleca cu micuţii la plajă, nu uitaţi să vă luaţi în geantă medicamente şi produse sanitare: dezinfectant, pansamente sterile, apă oxigenată etc.
Din trusa de prim ajutor nu trebuie să mai lipsească: antitermice (paracetamol, ibuprofen, metamizol), antiemetice (metoclopramid soluţie ), antidiareice (enterol, smecta, hidrasec), antibiotice (amoxicilina), picături nazale, antihistaminice (peritol, claritine); soluţie oftalmică (tobradex).
Pentru stabilirea corectă a dozelor corespunzătoare vârsei copilului este bine să consultaţi un medic înainte de a pleca în vacanţă.
adevarul.ro
Marea întăreşte imunitatea copilului
Reactualizat la:
Trusa medicală, crema cu factor de protecţie solară şi apa îmbuteliată nu trebuie să lipsească din geanta de plajă a părinţilor.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Cultură
Spectacol de la Oradea va fi prezentat cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 35 de ani, din Oradea, a fost dus joi, 5 noiembrie, la audieri de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor într-un dosar în care se fac cercetări în legătură cu achiziția unor mașini de lux cu bani care ar fi provenit din înșelăciuni.
Economic
Studenții Universității din Oradea sunt invitați să participe la un eveniment dedicat educației financiare și investițiilor pe piața de capital.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a găsit o metodă inedită de a verifica alimentația pacienților: le-a cerut acestora să publice pe Facebook fotografii cu mesele primite în spitale. După lansarea campaniei, ministrul a anunțat că analizează și majorarea alocației de hrană. Numai că există un detaliu trecut cu vederea în această paradă populistă: legea obligă deja la actualizarea anuală a sumei, în funcție de inflație, încă din 2022.
Economic
Tot mai multe firme din Bihor ajung în insolvență. În octombrie 2026, în județ au fost deschise 61 de dosare, cu 61% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Citiți principiile noastre de moderare aici!