Reprezentanţii acestora
precizează că nu au avut loc nici un fel de
consultări prealabile între reprezentanţii
Ministerului Sănătăţii, Casei
Naţionale de Asigurări de Sănătate,
SNMF şi PNMF cu privire la Contractul cadru
şi respectiv, normele de aplicare ale acestuia, pentru
anul 2009. Iar “forma finală a Contractului cadru
pentru anul 2009 nu ţine cont de nici un fel de
propuneri ale medicilor de familie, ci dimpotrivă,
conţine prevederi care îngreunează şi
birocratizează suplimentar activitatea cabinetelor de
medicină de familie”.
„ Refuzul medicilor de familie de a semna
contractul cadru e pripit şi nefumendamentat
întrucât normele metodologice nu sunt
încă finalizate. Normele metodologice stabilesc
inclusiv modul în care urmează a fi
desfăşurat serviciul de permanenţă
precum şi plata acestuia”, a spus
ministrul Sănătăţii.
Sâmbătă, medicii de familie au decis,
în cadrul Adunării generale
extraordinare comune a Societăţii Naţionale
şi a Patronatului Naţional de profil,
să nu semneze Contractul-cadru şi normele de
aplicare până când aceste acte nu se vor
negocia real cu reprezentanţii medicilor.
Aceştia spun că, deşi la
întâlnirea comună cu reprezentaţii
ministerului Sănătăţii şi ai Casei
Naţionale de Asigurări de Sănătate din
16 februarie s-a stabilit că vor exista
întâlniri distincte pentru discuţia
Contractului-cadru şi a normelor metodologice,
factorii de decizie din sănătate“nu
au dorit să avem aceste
întâlniri”, iar propunerile
Patronatului au fost ignorate.
Potrivit Contractului cadru, medicii de familie trebuie
să participe obligatoriu la asigurarea
continuităţii asistenţei medicale primare
prin centrele de permanenţă, în afara
programului de lucru al cabinetelor medicale individuale.
Prin aceasta prevedere, care necesită un aviz
consultativ al Colegiului Medicilor din
România, se asigură accesul
pacienţilor la servicii de asistenţă
medicală primară indiferent de oră şi
de zonă.
Reprezentanţii medicilor consideră demersul ca o
“impunere a muncii forţate, prin obligarea
medicului de familie de a participa la activitatea de
asigurare a urgenţei prespitaliceşti şi
consultaţii de urgenţă la domiciliu,
activităţi care se găsesc în afara
curriculei medicului de familie şi depăşesc
timpul european de muncă”.
Sursa: Newsin
Medicii de familie îşi vor închide cabinetele, de la 1 aprilie

Medicii de familie, nemulţumiţi de prevederile

noului Contract cadru şi de faptul că propunerile

lor au fost ignorate, îşi vor închide

cabinetele, de la 1 aprilie. Reacţia medicilor vine

după ce ministrul Sănătăţii, dr.

Ion Bazac, nu a ţinut cont de recomandările

şi observaţiile medicilor de familie în

redactatarea contractului cadru, document care conţine

principiile generale de desfăşurare a

activităţii de medicină primară.

Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Cultură
Pentru înscriere, participanții trebuie să completeze formularul online disponibil pe site-ul evenimentului.
România
Șase magazine din România au fost afectate de un atac cibernetic care a vizat sistemele de control ale instalațiilor frigorifice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a admis, miercuri, o propunere formulată de procurorul de caz din cadrul DNA Oradea și a dispus prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv, luată în cazul a opt polițiști de frontieră și vameși din Halmeu, județul Satu Mare, acuzați de luare de mită și constituirea unui grup infracțional organizat.
Cultură
Din 5 până în 8 noiembrie vor fi disponibile în Sinagoga Neologă Sion aproximativ 30.000 de volume pentru cititori de toate vârstele.
BIHON Sport local
Toamnă intensă pentru luptătorii de la Maxim Fight Team Oradea, care la fiecare sfârșit de săptămână sunt angrenați în diferite gale din țară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!