Prima victimă fost o femeie de 77 de ani. “Când m-a văzut că trec, a fugit ca un bărbat direct la mine. Şi drept de aici m-a înhăţat şi m-a purtat uite aşa prin gura lui. Ţipam cât puteam, nu era nimeni pe acolo”, povesteşte femeia.
După doar câteva minute, caii au pus ochii pe un bărbat. “A venit unul foarte puternic cu o viteză mare. N-am avut timp să reacţionez şi m-a muşcat de mână. Şi atunci a venit cineva şi m-a salvat. Mi-a salvat viaţa pur şi simplu”, povesteşte acesta.
Cei doi răniţi au făcut reclamaţii la poliţie, iar stăpânul cailor a fost amendat şi se va alege cu dosar penal. Acesta a mai fost sancţionat însă de trei ori, pentru lăsarea nesupravegheată a animalelor pe domeniul public.
Cum un astfel de caz nu este singular, autorităţile locale din Bacău au decis ca de la mijlocul lunii decembrie să confişte animalele lăsate nesupravegheate.
Muşcaţi de cai
<p>La marginea Bacăului, câţiva cai au devenit spaima oamenilor care trec prin zonă. O femeie şi un bărbat au ajuns la spital cu răni grave, după ce au fost atacaţi şi muşcaţi de animale. Poliţiştii l-au amendat pe proprietarul cailor, dar animalele sunt în continuare pe câmp şi pot face alte victime.</p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Sport local
Cinci sportivi de la Maxim Fight Team Oradea au urcat în ring la gala „MVC – Mixed Victory Championship”, desfășurată la Apahida, lângă Cluj-Napoca, la care au participat 25 de cluburi din toată țara.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier s-a produs în cursul zilei de duminică, 8 noiembrie, în extravilanul localității Tărcaia, în zona protejată Codru Moma.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un apel la 112, care sesiza că un bărbat aflat la o terasă de pe strada Vasile Alecsandri, în centrul municipiului Oradea, ar fi scos un pistol în urma unui conflict cu o altă persoană, a reprezentat punctul de pornire al unui dosar penal soluționat la finalul lunii octombrie de Judecătoria Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Autoritățile au fost sesizate cu privire la dispariția bărbatului în cursul zilei de luni, 9 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul violent cu elevele de la Colegiului Național „Samuil Vulcan” Beiuș în care două fete s-au bătut în public a devenit viral pe rețelele de socializare. Conducerea școlii atrage atenția că umilirea în public a fetelor implicate și a familiilor acestora poate lăsa urme mai adânci decât incidentul în sine.
România
Preşedintele Nicuşor Dan, executat silit pentru impozite neachitate. Cât datorează Primăriei Predeal
Preşedintele României, Nicuşor Dan, figurează pe lista contribuabililor pentru care Primăria Predeal a iniţiat procedura de poprire a conturilor bancare, ca urmare a neachitării unor obligaţii fiscale locale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!