Datele arată că anul trecut, în România s-a constatat o creştere simţitoare a numărului consumatorilor de droguri care au acceptat tratament medical oferit de stat. Faţă de anul 2005, numărul celor care au cerut asistenţă pentru prima dată a crescut cu 200.
Totuşi, numărul celor care au decedat din cauza consumului de droguri a fost cu mult mai mare decât în anii precedenţi. Dacă în 2005 au fost înregistrate doar cinci decesuri, în 2006 au fost 21 de cazuri.
Raportul oferă şi date generale despre infracţiunile cercetate de poliţie, iar cifrele sunt în creştere. Anul trecut, oamenii legii au cercetat aproape 3.000 de infracţiuni, cu aproape 400 mai mult decât în 2005.
Vestea proastă este că numărul de cazuri rezolvate a scăzut. Astfel, dacă în 2005, 800 de persoane au fost trimise în judecată pentru infracţiuni legate de traficul de droguri, în 2006 numărul cazurilor rezolvate a scăzut la 700.
Numărul consumatorilor de droguri creşte
<p>21 de oameni au murit anul trecut în România din cauza drogurilor. Datele au fost oferite de Agenţia Naţională Antidrog şi au fost preluate din Raportul anual privind situaţia drogurilor în Europa, studiu realizat în 29 de ţări. <BR /></p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
România
Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost deconectată luni seară, 9 noiembrie, de la Sistemul Energetic Național, la numai trei zile după ce fusese resincronizată la rețea. Nuclearelectrica a anunțat că defecțiunea a apărut în partea clasică, nenucleară, a unității și că nu există niciun impact asupra securității nucleare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale prin găzduirea, în perioada 6–7 noiembrie 2026, a celei de-a V-a ediții a Romanian & Hungarian CTO Workshop.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea anunță aprobarea finanțării unui proiect care va contribui la dezvoltarea serviciilor medicale dedicate sănătății mintale a copiilor și adolescenților.
BIHON Sport local
Cinci sportivi de la Maxim Fight Team Oradea au urcat în ring la gala „MVC – Mixed Victory Championship”, desfășurată la Apahida, lângă Cluj-Napoca, la care au participat 25 de cluburi din toată țara.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier s-a produs în cursul zilei de duminică, 8 noiembrie, în extravilanul localității Tărcaia, în zona protejată Codru Moma.
7
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un apel la 112, care sesiza că un bărbat aflat la o terasă de pe strada Vasile Alecsandri, în centrul municipiului Oradea, ar fi scos un pistol în urma unui conflict cu o altă persoană, a reprezentat punctul de pornire al unui dosar penal soluționat la finalul lunii octombrie de Judecătoria Oradea.
9
Citiți principiile noastre de moderare aici!