În afară de spectacolul fotbalistic propriu-zis şi de apărarea culorilor şi a blazonului patriei, turneul final al Campionatului European din vara acestui an reprezintă şi o paradă a modei, o afacere cu multe zerouri orchestrată de cele mai mari firme de echipament sportiv din lume.

Curtea de Apel a decis, joi, prin hotarare definitiva si irevocabila ca infiintarea PD-L este legala, respingand astfel toate contestatiile depuse la infiintarea acestei formatiuni politice, anunta Realitatea TV.

Mircea Badea se pregateste pentru un meci de box cu fostul campion mondial, Leonard Doroftei. Cei doi se vor lua la pumni intr-un meci caritabil, care are ca scop strangerea de fonduri pentru copiii cu afectiuni grave, care nu pot fi tratati in Romania, scrie Sport.ro.

Interzicerea organizatiei Noua Dreapta a fost ceruta, joi, si de Conducerea Uniunii Civice Maghiare Scaunul Sfantu-Gheorghe (UCM), care a anuntat ca va face demersuri in acest sens la organele competente, transmite NewsIn.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii l-a desemnat, joi, in functia de director al Institutlui National al Magistraturii (INM), pe judecatorul Constantin Branzan de la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), in urma unui concurs la care s-au inscris trei candidati, anunta NewsIn.

Regiunile din nordul si sudul tarii ar putea fi afectate de inundatii in lunile aprilie, mai si iunie, potrivit unei prognoze hidrologice date publicitatii joi, la sediul Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor (INHGA), de directorul institutiei, Petre Stanciu.

Odata cu apropierea alegerilor, majoritatea partidelor de pe scena politica mizeaza pe consultanti din strainatate. Asa se face ca strategii de baza ai PNL, PSD si PD-L au inceput sa lucreze.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bătălia gusturilor la Băile Felix! Cine a cucerit juriul cu cei mai buni cârnați, caltaboși și toroș la „D’ale porcului”?
Miros de cârnați proaspeți, caltaboși, toroș aburind și pălincă tradițională, dar și o competiție strânsă între echipele participante. A doua zi a festivalului-concurs „D’ale porcului - Toroș&Maioș Fest”, desfășurat în Băile Felix, a adunat sute de vizitatori, dornici să descopere gusturile autentice ale bucătăriei tradiționale. 

Stiri Inter(Nationale)

Teroare în centrul Cracoviei. Cinci oameni uciși de un atacator care a tras inclusiv asupra polițiștilor
Cinci persoane au murit, iar cel puțin 12 au fost rănite, printre acestea aflându-se și polițiști, după ce un bărbat a deschis focul sâmbătă, 7 noiembrie, în centrul istoric al orașului Cracovia, din Polonia.

BIHON Sport local

Doar un punct pentru echipele bihorene din Liga 3 în meciurile de sâmbătă. Crișul Sântandrei a remizat la Tășnad
Sâmbătă au avut loc ultimele trei partide din etapa a 12-a a Ligii 3, Seria 8. Crișul Sântandrei a terminat la egalitate în deplasare cu Unirea Tășnad, scor 1-1, iar Transilvania Sport Academy a pierdut pe teren propriu cu Sănătatea Cluj, scor 0-1.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

BIHON CAO

Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

FC Bihor

Erik Lincar: „Acesta a fost chiar cel mai slab meci al nostru de acasă din acest sezon”
Conferința de presă de după meciul FC Bihor - CSM Slatina, încheiat cu scorul de 0-1, i-a avut ca protagoniști pe antrenorii celor două echipe, Erik Lincar, respectiv Adrian Dulcea. 1

Cultură

Pictoriţa orădeană Stela Marta expune la Roma, în cadrul expoziţiei internaţionale „No Filter”
Lucrarea „Midnight Walk at Moskovits Palace”, prezentată în primăvară la Sinagoga Neologă Sion din Oradea, expusă la Galleria della Biblioteca Angelica din Roma.

FC Bihor

Prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon. FC Bihor a pierdut meciul cu CSM Slatina
CSM Slatina i-a produs echipei noastre primul eșec de acasă, după un meci încrâncenat, în care FC Bihor nu s-a regăsit deloc, cu toate eforturile depuse.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cauzele accidentului de pe DN 76, la Ceica. Cum s-a produs impactul violent dintre cele două mașini și un tractor
În cursul zilei de 6 noiembrie, la ora 18:12, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, că pe D.N. 76, în localitatea Ceica, s-a produs un accident rutier.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Patron din Marghita, trimis în judecată pentru delapidare și neplata contribuțiilor, cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a anunțat trimiterea în judecată a lui Szilárd István Kovács, un bărbat de 49 de ani, din Marghita, inculpat într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Accident pe centura din Oradea, la pasajul Oșorhei. Patru persoane au fost transportate la spital
Patru persoane au ajuns la spital, sâmbătă dimineața, 7 noiembrie, în urma unui accident rutier produs pe un pasaj de pe centura Oradea.

Cultură

Peste 290 de fotografii acceptate la Salonul Internațional „Vârste frumoase” de la Oradea

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Încă o achitare pentru agenta din Oradea, acuzată că i-a oferit lui Micula jr. informații din bazele de date ale MAI
Tribunalul Bihor a dispus, vineri, achitarea agentei Camelia Erdei pentru acuzația de acces ilegal la un sistem informatic, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală. 3