La Ocnele Mari, localnicii au început sa revina la gospodariile lor înca de la primele ore ale diminetii. Cei mai multi au refuzat locurile de cazare puse la dispozitie de Prefectura si au dormit la rude sau la vecini.

Incepand cu Ignatul si sfarsind cu zilele Craciunului, prin alte parti incepand cu zilele Craciunului, iar prin altele obisnuindu-se numai in ziua de Sfantul Vasile, exista obiceiul ca flacaii sa umble cu turca, capra sau brezaia.

In unele locuri in noaptea Cracinului putem intalni si cantarea religioasa cunoscuta sub numele de Vicleimul sau Irozii, la care participa copiii. Aceasta drama religioasa ne infatiseaza misterul Nasterii Domnului in toate fazele sale.

Incepand cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul noptii si pana la revarsatul zorilor ulitele satelor rasunau de glasul micilor colindatori. In orase intalnim colindatori odata cu lasarea serii si pana in miez de noapte.

Gâlceava pe strazile Bistritei. Peste 100 de rromi din Nasaud au protestat atât în fata Parchetului de pe lânga Tribunalul Bistrita-Nasaud, cât si în fata Palatului de Justitie.

Miron Cozma îsi va petrece sarbatorile în închisoare. Recursul procuraturii împotriva deciziei judecatoriei Timisoara de a-l elibera conditionat are termen pe 13 ianuarie. Cazul va fi judecat de Tribunalul Timis.

Exista însa si o alta fata a adoptiilor internationale, o fata aratata într-un reportaj ABC difuzat aseara . Ramona, Ionel, Lora-Dana si Mihaela - patru orfani români infectati cu HIV si condamnati la izolare si durere - sunt acum copii normali.

Un domeniu extrem de solicitat zilele acestea este cel al firmelor care fac curatenie care nu mai pot face fata cererilor. De altfel, în ultimele zile, cine a vrut sa apeleze la profesionisti în curatenie, a avut supriza sa nu mai gaseasca.

Afacerile firmelor de baby sitting înfloresc în aceasta perioada. Cererile pentru bone au crescut vertiginos, iar preturile pe masura. Rezervarile pentru bone de Craciun sau Revelion au început sa curga la agentiile specializate înca de acum câteva saptamâni.

powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Patru rețineri după perchezițiile făcute și în Bihor în dosarul fraudării Fiscului britanic cu 1,7 milioane de lire
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române au dispus reținerea a patru persoane după cele 21 de descinderi efectuate joi, 12 noiembrie, în șase județe, printre care Bihorul.

Educație

Pedepse mai aspre pentru cei care amenință sau lovesc profesori. Proiectul îi protejează și în afara școlii
Persoanele care amenință sau lovesc cadre didactice ar putea primi pedepse mai mari, inclusiv atunci când agresiunile au loc în afara școlii.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Misiune dramatică în Bihor: 15 animale, salvate de pompieri din calea apelor învolburate!
Momente dificile pentru mai multe animale din județul Bihor, surprinse de creșterea nivelului apelor în urma ploilor abundente.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Crengile rupte de vânt au dus la întreruperea curentului în mai multe zone din Bihor. Vezi ce localități sunt afectate
Mai multe localități din județul Bihor se confruntă vineri, 13 noiembrie, cu întreruperi ale alimentării cu energie electrică, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Distribuție Energie Electrică România, cel mai probabil ca urmare a fenomenelor meteo.

Mapamond

Noi informații despre crima din SUA: casa în care au fost omorâți soții orădeni, cumpărată de fostul ginere
Casa din North Royalton, statul Ohio, în care Sorin și Emilia Ciortan, doi soți originari din Oradea, au fost împușcați mortal chiar de ziua fiicei lor, fusese cumpărată în urmă cu aproape două decenii de fostul lor ginere, Ștefan Pascu, principalul suspect în acest caz.

BIHON Sport local

Luptători orădeni vor urca în ring la „Cupa A.C.S Kickbox Baia Mare”
Sâmbătă, 14 noiembrie, este programată ediția a VI-a a „Cupei A.C.S Kickbox Baia Mare”, care în trecut s-a numit Cupa Maramureșului, pentru luptători de kick box.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Surpare de mare adâncime pe drumul dintre Voivozi și Pădurea Neagră. Șoferii, avertizați să circule cu prudență
O surpare de mare adâncime a fost semnalată pe rețelele de socializare în dimineața zilei de vineri, 13 noiembrie, pe drumul dintre Voivozi și Pădurea Neagră, în județul Bihor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ploile au adus cantități impresionante de apă în Bihor. Volumul acumulat în lacul Leșu aproape s-a dublat în 24 de ore
Ploile mult așteptate au adus cantități importante de apă în bazinul hidrografic Crișuri. În ultimele 24 de ore, precipitațiile au fost înregistrate la toate cele 76 de stații pluviometrice care au transmis date, iar în 15 puncte de măsurare cantitățile au depășit 35 de litri pe metru pătrat.

FC Bihor

Meciul de pregătire UTA Arad – FC Bihor Oradea a fost anulat
FC Bihor nu a avut noroc la un meci de verificare în această pauză competițională. După ce maghiarii de la Debrecen VSC au anunțat că au mulți jucători răciții și nu mai pot juca, a căzut și varianta duelului cu UTA Arad.

Mapamond

Microsoft, în pană la nivel mondial: Outlook, Teams și Copilot, afectate de o întrerupere care a lovit 74 de țări
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunțat joi seara, 12 noiembrie că măsurile luate pentru a remedia o întrerupere globală a serviciului de mesagerie Outlook nu au funcționat conform așteptărilor și caută soluții alternative pentru a reveni la o funcționare normală, transmite AFP.

Educație

Profesorii din Bihor pot învăța să folosească inteligența artificială la clasă. Patru cursuri în oferta CCD
De la pregătirea lecțiilor și realizarea materialelor didactice până la evaluarea elevilor, inteligența artificială își găsește locul și în formarea profesorilor bihoreni.