Patriarhia Română a anunțat marți că va analiza cazul Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie, în cadrul următoarei ședințe a Sfântului Sinod, după ce acesta a făcut declarații controversate despre Călin Georgescu și Vladimir Putin în cadrul unui interviu pentru publicația franceză „Le Figaro”.
Primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan, reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Târgu Mureş şi propus pentru arestare preventivă, este acuzat de anchetatori că ar fi primit mită constând inclusiv într-o serie de opere de artă în valoare totală de aproximativ 200.000 euro de la un om de afaceri, de asemenea inculpat în dosar, care derulează o serie de contracte cu municipalitatea.
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că la noile alegeri prezidenţiale ar trebui să fie cât mai puţini candidaţi, mai ales pro-occidentali, subliniind că a discutat cu colegii săi de partid şi că se vor căuta soluţii pentru găsirea unei formule cu un candidat puternic, susţinut de o coaliţie.
Compania Meta Platforms Inc. a permis unei reţele de pagini de Facebook să posteze peste 4.100 de reclame politice care o atacau pe candidata pro-UE la scrutinul prezidenţial din România, Elena Lasconi, şi promovau figuri de extremă dreapta, inclusiv pe Călin Georgescu, în perioada premergătoare alegerilor, relevă un raport citat luni de Bloomberg.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

3 ani de închisoare pentru un hoț care a furat părți din vagoane, în Episcopia Bihor, și le-a vândut la fier vechi
Un bărbat de 43 de ani, din Oradea, a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu executare sub acuzația că a furat subsansamble ale unor vagoane din Episcopia Bihor și le-a vândut la fier vechi.

Economic

O povară în minus pentru bolnavi: statul ar putea acoperi costul scutecelor pentru adulți
Un proiect de lege semnat de zeci de parlamentari propune o schimbare semnificativă în sistemul de sănătate: decontarea, în mare parte, a scutecelor pentru adulți.

Economic

Noi măsuri pe piața muncii: bani de la stat pentru firmele care angajează persoane din categorii defavorizate
Autoritățile române continuă politica de susținere a integrării pe piața muncii a persoanelor aflate în situații dificile, printr-un sistem de subvenții acordate angajatorilor care încadrează șomeri sau persoane din categorii considerate vulnerabile.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

Economic

Contractele de închiriere, în atenția ANAF: reguli, termene și excepții
Persoanele fizice care obțin venituri din închirierea bunurilor personale au obligația de a înregistra contractele de locațiune la ANAF. Deși această procedură este adesea percepută ca o formalitate birocratică, ea are implicații juridice și practice importante atât pentru autorități, cât și pentru contribuabili.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Rețeaua de canalizare pentru 27 de străzi din Valea lui Mihai a fost recepționată
O investiție majoră în infrastructura de utilități a fost finalizată în orașul Valea lui Mihai, unde rețeaua de canalizare a fost extinsă pe 27 de străzi.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Dat în urmărire după ce a încălcat reguli rutiere și ordine de protecție față de propria familie
Un bărbat de 45 de ani din Beiuș a ajuns pe lista infractorilor dați în urmărire națională, deoarece se sustrage executării unei pedepse de doi ani de închisoare, aplicată de Curtea de Apel Oradea pentru o infracțiune rutieră și pentru nerespectarea ordinelor de protecție.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Dispensarul din Măgești, complet modernizat: condiții noi pentru peste 2.500 de pacienți
Lucrările de reabilitare a dispensarului medical uman din comuna Măgești au fost finalizate, clădirea urmând să ofere condiții moderne pentru desfășurarea actului medical destinat locuitorilor din comună și din localitățile învecinate.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Incendiatorul de pe Calea Clujului, din Oradea, a fost trimis în judecată. Este acuzat de amenințare și distrugere
Ioan Gabor, bărbatul de 44 de ani acuzat că a dat foc unor locuințe de pe Calea Clujului, din Oradea, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului d epe lângă Judecătoria Oradea, care au finalizat cercetările în dosarul în care bărbatul e inculpat pentru distrugere prin incendiere și amenințare.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Parc de aventură modern în comuna Remetea, finanțat din fonduri europene
În comuna Remetea se implementează, în parteneriat cu autoritățile locale din Szentpéterszeg, Ungaria, proiectul transfrontalier „Podul Cultural al Excursioniștilor – Promovarea Coeziunii Sociale prin Turism Durabil”, finanțat prin Programul Interreg VI-A România–Ungaria.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Echinaceea: Ghidul complet al plantei Echinacea Purpurea, beneficii, proprietăți și utilizări! Detalii la Enigma Plant
Echinaceea este o plantă medicinală valoroasă, cunoscută pentru proprietățile sale de stimulare a sistemului imunitar și de combatere a infecțiilor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Accident auto? Revii pe drum fără bătăi de cap alături de D&C Oradea.
Ai trecut printr-un accident și nu știi care sunt pașii următori? Echipa D&C Oradea îți oferă tot sprijinul necesar pentru a-ți readuce mașina în stare perfectă, rapid și fără complicații.