O nouă înregistrare, de pe camerele de supraveghere, a apărut în spaţiul public în cazul scandalului iscat la un hipermarket Kaufland în Odorheiu Secuiesc.
Guvernanţii sunt deranjaţi de comisioanele de 2,5% care ajung la fondurile de pensii, în loc să ajungă la pensionari.
Doi tineri clujeni au hotărât să ignore că sunt în public sau eventualii trecători şi să facă sex în sensul giratoriu.
Patru persoane au fost lovite de tren în dimineaţa de joi, 17 august, în jurul orei 09:30. Din primele informaţii este vorba despre 3 minori şi o femeie.
Aceştia sunt total nemulţumiţi de cozile de la Paşapoarte din toată ţara şi îi propun ministrei Carmen Dan un set de măsuri de efect.
Lansarea în circulaţie a monedelor este dedicată împlinirii a 500 de ani de la sfințirea bisericii mănăstirii Curtea de Argeș.
În ultima lună au fost vaccinaţi 67.000 de copii, în jur de 40.000 nu au fost găsiţi la domiciliu.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 40 de ani, din Husasău de Tinca, aflat în spatele gratiilor de mai bine de 21 de ani, în urma unei crime pe care a comis-o alături de prietena lui de 14 ani și de un alt tânăr, a cerut să fie eliberat din închisoare înainte de termen.
Cultură
TIFF Oradea va avea loc în perioada 25-27 septembrie cu filme în avanpremieră, filme clasice şi cine-concerte.
Educație
Admiterea la liceu se schimbă din nou: Senatul elimină examenul suplimentar după Evaluarea Națională
Senatul a adoptat, marți, proiectul de lege care prevede eliminarea organizării examenului de admitere la liceu, suplimentar față de Evaluarea Națională.
Cultură
Festivalului Internaţional de Teatru Oradea se desfăşoară în perioada 10-20 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de miercuri, 9 septembrie.
România
Dezvoltarea organelor reproductive feminine ar putea fi afectată de consumul de Tylenol, sau paracetamol, de către mame în timpul sarcinii, conform unui studiu care, potrivit autorilor săi, nu dovedește, însă, că acest medicament analgezic are efect direct asupra fertilității viitoare a fiicelor, transmite miercuri Reuters.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul tragic a avut loc marți seara, 8 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Județul Bihor se numără printre zonele vizate de proiectul CNAIR privind instalarea unor sisteme pentru calmarea traficului la intrarea în localități.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Câteva secunde sunt suficiente pentru a verifica ouăle înainte de a le pune în coșul de cumpărături.
BIHON Sport local
Asociația Sportivă Internațională „Table Tennis Without Borders” a organizat a 14-a etapa a Campionatului de tenis de masă. Concursul s-a desfășurat în Serbia în localitatea Totovo Selo.