Organizatorii festivalului UNTOLD au făcut publică lista cu primii artiști care și-au confirmat prestația pe scena spectacolului care se va desfășura la Cluj Napoca.
Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, a oferit joi date despre creșterea salariilor din sistemul sanitar.
„Caravana cu Medici” a ajuns anul trecut în 12 localități rurale din 10 județe ale țării.
Hidrologii au emis o atenționare cod galben de inundații pentru râuri din 15 judete din nordul, vestul și sudul țării. Atenționarea este valabilă de sâmbătă dimineață până duminică la ora 15.
Persoanele cu venituri mai mici de 60% din salariul mediu brut pe economie vor scăpa de mai multe comisioane bancare.
Dragoş Bucurenciu, unul dintre cei mai vechi şi apreciaţi jurnalişti, s-a stins din viață la 53 de ani. Anunţul a fost făcut de către colegii săi, însă cauza decesului nu a fost făcută publică.
Arena „Road Laver” de la Melbourne a găzduit finala perfectă a primului Grand Slam al sezonului. Simona Halep a fost învinsă în finala Australian Open.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bihor au descins în ultimele trei zile în Oradea și mai multe localități din județ, la locuințele unor persoane care dețineau fără drept arme și proiectile cumpărate de pe platforme online.
Economic
Pensionarii din România ar putea primi mai mulți bani începând cu 1 ianuarie 2027, după doi ani în care pensiile nu au fost indexate.
România
Numărul posturilor ocupate de bugetari a scăzut cu aproximativ 30.000 între iunie și septembrie, iar față de iunie 2025, când Ilie Bolojan a devenit prim-ministru, diferența ajunge la 64.000 de posturi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Închiderea circulației la pasajul feroviar situat pe strada Crângului, începând de vineri, 6 noiembrie, ora 07:00, până sâmbătă, 7 noiembrie, ora 15:00.
Economic
Ministerul Muncii analizează mai multe propuneri venite din partea patronatelor și sindicatelor, printre care reducerea impozitării salariului minim și transferul unei părți din contribuțiile sociale de la angajați către angajatori. Obiectivul este creșterea veniturilor nete ale salariaților, fără a pune o presiune suplimentară prea mare asupra companiilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Benzina standard s-a ieftinit joi, 5 noiembrie, în majoritatea orașelor mari din România, coborând sub pragul de 10 lei pe litru în numeroase benzinării.
România
Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă urmează să fie reconectată la Sistemul Energetic Național vineri, 6 noiembrie, după mai multe luni de oprire.
România
Românii care locuiesc la bloc ar putea să-și producă singuri o parte din energia electrică, folosind panouri fotovoltaice montate pe balcon.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O femeie de 36 de ani, din Oradea, a fost condamnată în primă instanță la un an și 6 luni de închisoare, cu suspendare pe un termen de supraveghere de 2 ani, pentru înșelăciune, după ce ar fi înșelat zeci de persoane cărora le-a cerut bani pentru cauze umanitare, dar și-a însușit sumele trimise de donatori.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În seara zilei de miercuri, 4 noiembrie, în jurul orei 20:15, o locuință de pe strada Lăcrimioarelor din municipiul Marghita a fost cuprinsă de flăcări, după ce proprietarul a adormit cu țigara aprinsă.
Educație
Școlile din Ineu, Batăr, Ciumeghiu, Lăzăreni și Drăgești se află pe lista finală a beneficiarilor programului PRIMII. Fondurile europene vor putea fi folosite pentru ore de recuperare a materiei, hrană, materiale didactice și consiliere pentru copiii din ciclul primar.