Şoferii din Târgu Mureş vor primi, odată cu carnetul de conducere, şi o broşură cu sloganuri şi caricaturi pentru educarea şoferilor în trafic, între care: „Parchează civilizat! Nu-i cazul să fii cel mai tare din parcare şi uşurat la buzunare”, „Nu da cu roata-n baltă! Şi aşa, pietonu-i plouat destul”, informează Mediafax.
RCS&RDS a scos, luni, din grilele sale Look TV şi Transilvania Live, care vor difuza Liga 1, întrucât aceste televiziuni au decis să renunţe de la 1 iulie la regimul „must carry” şi să solicite tarife pentru retransmisie din partea cabliştilor, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din media.
Populaţia rezidentă a României a scăzut la 1 ianuarie 2014 cu 0,4% faţă de 1 ianuarie anul trecut, coborând sub pragul de 20 milioane de locuitori, respectiv la 19,94 milioane de persoane, aproape 57% din locuitori având vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani, potrivit Mediafax.
CFR Marfă va disponibiliza probabil 2 500 de angajaţi, a declarat premierul Victor Ponta, care a susţinut că acesta este preţul pentru faptul că Guvernul a fost „sabotat” anul trecut în încercarea de a rezolva problemele companiei, informează Mediafax.
Greenpeace vrea includerea pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a peste 20 000 de hectare de păduri virgine de fag din România, într-un demers comun cu alte 12 ţări europene care posedă astfel de păduri, organizaţia primind marţi sprijinul Comisiei parlamentare pentru relaţia cu UNESCO, relatează Mediafax.
Proiectul de lege prin care Guvernul propune reducerea cu 5% a cotelor plătite de angajatori pentru contribuţia de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat a fost adoptat, marţi, de Senat, în forma propusă de Executiv, informează Mediafax.
Companiile de cablu UPC, Romtelecom și Digital Cable Systems sunt obligate să preia, începând din 20 iunie, programele Digi24 HD.
Joi începe la Bonţida, judeţul Cluj, cea de a doua ediţie a festivalului Electric Castle. Organizatorii promit că ediţia din acest an va fi şi mai spectaculoasă decât cea de anul trecut!
PNL și PDL au depus, miercuri, la președintele de ședință al Senatului, o moțiune simplă cu titlul „Guvernul Ponta este incapabil să scrie după dictare”.
Un minor rom român se afla între viaţă şi moarte luni seara, după ce a fost bătut de aproximativ 12 persoane care-l suspectau de comiterea unor spargeri într-o localitate din departamentul Seine-Saint-Denis, în zona central-nordică a Franţe, potrivit Mediafax.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Timp de o săptămână, orașul nostru a fost „capitala” beach volley-ului din România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier s-a petrecut în dimineața zilei de duminică, 26 iulie.
Cultură
Cele două concerte cu intrare liberă au avut loc în Parcul Muzeului Ţării Crişurilor.
FC Bihor
FC Bihor Oradea a încheiat cu o victorie cu 4-2 perioada meciurilor de pregătire și de acum se focusează pentru debutul de sezon care se va produce sâmbătă, 1 august, de la ora 16:00, cu Unirea Slobozia, pe Stadionul Iuliu Bodola.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi și-au pierdut viața într-un grav accident de circulație care s-a produs în cursul nopții de sâmbătă, 25 iulie.
4
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bihorean s-a adresat Judecătoriei Oradea pentru a cere anularea unei amenzi și a deciziei de a-i fi suspendat permisul de conducere, sancțiuni care au fost aplicate pe motiv că a depășit intervalul de 24 de ore în care era obligat să se prezinte la Poliție pentru a anunța că a fost implicat într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La Beiuș au început lucrările pentru amenajarea unei noi parcări în spatele Colegiului Național „Samuil Vulcan”, investiție finanțată din bugetul local al municipiului.
Economic
Satul românesc ar putea deveni în următorii ani o destinație tot mai atractivă pentru turiștii interesați de experiențe autentice.
România
Un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române a doborât, duminică, 26 iulie, la ora 10:13, o nouă dronă care survola apele teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia, a anunțat președintele Nicușor Dan.
4
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă luni, 27 iulie, pentru mai multe regiuni ale țării.