Infiintarea Comisiei a starnit ample discutii pe subiectul Parcul Bordei. Primul care a luat cuvantul a fost chiar initiatorul proiectului, senatorul PC Marius Marinescu, care a incriminat mafia si coruptia in afacerea Bordei, de peste “un miliard de euro”. Marinescu nu a uitat sa se refere nici la tepele pentru pedepsirea celor vinovati si nici la “adevaratii mafioti” din Parlament.
In replica, liderul grupului PD-L din Camera Deputatilor, Cristian Radulescu, a reclamat “inflamarea de multe ori nejustificata” in numele careia au fost infiintate comisii care ulterior si-au dovedit ineficienta.
Deputatul PSD Aura Vasile a precizat ca trebuie anchetata mafia retrocedarilor, iar deputatul PRM Mircea Costache a atras atentia ca destinul Comisiei nu trebuie sa fie acelasi cu cel al altora de acelasi gen.
Costache a dat exemplul Comisiei de ancheta pe energie, care si-a incetat activitatea din cauza inceperii unor demersuri judiciare in acel caz. Peremistul s-a referit la cazul Bordei ca la afacerea “Bordel”, din cauza caracterelor “compromise total” ale celor implicati.
Deputat PC Dragos Dumitriu a sustinut ca infiintarea Comisiei reprezinta “batalia unui singur om”, care a si fost exclus din partid pentru “curajul” de a ataca anumite persoane, cu referire la cazul actualului sau coleg, fost senatorul PD Marius Marinescu.
Senatorul UDMR Szabo Karoly si-a exprimat rezervele fata de eficacitatea Comisiei si a atras atentia ca Parlamentul nu trebuie sa se substituie activitatilor institutiilor statului.
Udemeristul a amintit ca a mai existat in trecut un moment cand se “infierau” cu manie anumite categorii, prilej pentru deputatul PRM Lucian Bolcas de a acuza anumite “interese de grup etnic”.
Potrivit proiectului de hotarare, comisia comuna de ancheta a Camerei Deputatilor si Senatului privind cazul “Parcul Bordei” are drept obiectiv analiza situatiei juridice a terenului in cauza, a dreptului de proprietate si de administrare a acestuia, precum si a modului de incadrare a lui in diferite categorii de proprietate si de folosinta.
De asemenea, Comisia va evalua conditiile in care s-a realizat trecerea terenului din domeniul public al statului in domeniul privat si daca aceste operatiuni au fost facute cu respectarea prevederilor legale in vigoare la data efectuarii lor.
Comisia parlamentara va analiza si conditiile in care s-a realizat schimbul de terenuri intre Parcul Bordei si Satul Francez, aprobarile si acordurile care au stat la baza acestei operatiuni, scopul in care s-a realizat si temeiul legal al efectuarii acesteia, precum si persoanele fizice si juridice beneficiare ale schimbului.
Parlamentarii doresc sa se intereseze si de modul in care au fost aparate in fata instantelor de judecata, in cursul proceselor care au avut loc, interesele Bucurestiului.
Comisia va ancheta si impactul asupra mediului inconjurator al defrisarilor, ca si temeiul legal al efectuarii acestora.
Comisia este formata din 15 parlamentari, dintre care, de la PSD au fost nominalizati deputatii Ioan Adam, Rodica Nassar si Aurelia Vasile, precum si senatorii Serban Nicolae si Nicolae Marasescu.
Din partea PNL vor face parte deputatii Bogdan Olteanu, Rares Manescu si Mircea Ciopraga. De la PD-L, in comisie au fost desemnati deputatii Costica Canacheu si Sorin Paveliu.
PRM este reprezentat de deputatul Ilie Merce si senatorul Petru Stan, UDMR l-a desemnat pe Becsek Garda Dezso Kalman, PC pe Marius Marinescu, iar minoritatilor nationale pe Ibram Iusein.
Conform proiectului de hotarare, comisia de ancheta este imputernicita sa faca audieri si sa ceara autoritatilor sa-i puna la dispozitie datele si materialele considerate necesare si utile.
Impiedicarea in orice mod a Comisiei de ancheta in efectuarea cercetarilor, prezentarea de date eronate sau falsificarea unor date reale, pot atrage raspunderea penala, in conditiile legii.
De asemenea, Comisia poate solicita, daca este necesar, efectuarea unor expertize.
Termenul pana la care Comisia trebuie sa prezinte un raport final este 31 mai 2008, iar acesta va fi supus dezbaterii Parlamentului, in iunie 2008.
Infiintarea Comisiei a fost ceruta de grupurile PSD si PC din Parlament, prin senatura a 51 senatori si a 69 de deputati. In situatia in care se impune, raportul Comisiei va fi inaintat autoritatilor competente, in vederea solutionarii.
Senatul a decis luni declararea Parcului Bordei teren de utilitate publica, legea initiata in acest sens de social-democratul Ion Iliescu si conservatorul Marius Marinescu urmand sa intre in dezbaterea Camerei Deputatilor, for decizional in acest caz.
Parlamentul va ancheta "afacerea" Parcul Bordei
Reactualizat la:
Plenul Parlamentului a adoptat miercuri, in unanimitate, proiectul de hotarare pentru infiintarea comisiei comune de ancheta privind cazul "Parcul Bordei", la solicitarea grupurilor PSD si PC, informeaza NewsIn.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
România
Recunoașterea calificărilor medicale obținute în Regatul Unit ar putea deveni mai simplă, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Sănătății.
Cultură
Albumul bluesman-ului orădean, înscris în procesul de evaluare pentru cea de-a 69-a ediție a Premiilor Grammy, vine în același moment cu un concert-eveniment la Opera Națională București.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Sânmartin se va extinde producția proprie de energie electrică, după ce primul parc fotovoltaic, construit în satul Cordău, a început să reducă facturile administrației locale.
1
Economic
Instituțiile publice din România ar putea beneficia de verificări suplimentare de securitate cibernetică, iar persoanele care descoperă vulnerabilități în sistemele informatice ale statului ar putea primi recompense financiare.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi bărbați implicați în vara acestui an într-o tâlhărie petrecută pe bulevardul Dacia, din Oradea, au fost condamnați în mod diferit de către instanța de judecată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prima campanie gratuită de sterilizare și microcipare a câinilor, organizată de Primăria Valea lui Mihai, s-a încheiat, iar aproape 30 de animale au trecut prin mâinile specialiștilor.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!