Dialogul dintre Patriciu şi Geoană s-a desfăşurat cu uşile închise şi a durat aproximativ zece minute. Întrebat de ziarişti despre subiectele discutate cu liderul social-democraţilor, Dinu Patriciu a declarat că a fost vorba despre probleme energetice. Mai mult decât atât, Patriciu a ţinut să precizeze că întîlnirea cu Geoană nu a fost convocată de el şi nici programată dinainte.
“Trebuie să precizez că nu l-am chemat pe domnul Geoană, ne-am întâlnit şi am discutat. În ceea ce îl priveşte preşedintele Băsescu, a trecut pe lângă mine şi nu m-a salutat”, a precizat Dinu Patriciu, membru PNL.
Patriciu şi Geoană la ceas de taină
<p>BUCUREŞTI - Discuţie privată între liberalul Dinu Patriciu şi preşedintele PSD, Mircea Geoană. Cei doi politicieni au fost surprinşi ieri seară de ziarişti, în timp ce se îndreptau către o sală alăturată evenimentului la care au fost invitaţi.</p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până vineri la prânz pe râuri din opt județe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un minor în vârstă de 13 ani, din localitatea Feneriș, comuna Pocola, este căutat de polițiști după ce a plecat voluntar de acasă și nu a mai revenit.
BIHON Sport local
N-a fost să fie medalia mult dorită! Pugilistul orădean Mădălin Călugăr a pierdut la puncte meciul din sferturile de finală cu columbianul Izzon Jeffrey Galea Arévalo, care a avut un prim tur liber.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Flăcările au izbucnit în cursul zilei de miercuri, 11 noiembrie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal început de bărbat din Tinca în propria familie a continuat și după sosirea polițiștilor, unul dintre aceștia fiind lovit cu pumnul în arcadă, în timp ce încerca să-l calmeze pe agresor.
BIHON Sport local
S-au scurs cinci ani de când fostul fotbalist Dumitru Burescu s-a stins fulgerător din viață la doar 54 de ani. În memoria lui, sâmbătă, 14 noiembrie, începând cu ora 12:00, pe Stadionul Iuliu Bodola se va desfășura o nouă ediție a memorialului care îi poartă numele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!