Ofiţerii Căpităniei Constanţa au decis ieri ca toate manevrele de operare să fie suspendate. Şi pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, circulaţia a fost oprită.
Rafalele ating până la 80 de kilometri pe oră în larg şi 60 de kilometri pe oră la ţărm.
Echipajele navelor aflate atât în port, cât şi în larg au fost sfătuite să ia toate măsurile de siguranţă.
Porturile maritime au fost închise
Reactualizat la:
Porturile maritime sunt în continuare închise din cauza vântului puternic. Valurile ating la ţărm doi metri înălţime, iar în larg ajung chiar şi la şasw metri.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
România
Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost deconectată luni seară, 9 noiembrie, de la Sistemul Energetic Național, la numai trei zile după ce fusese resincronizată la rețea. Nuclearelectrica a anunțat că defecțiunea a apărut în partea clasică, nenucleară, a unității și că nu există niciun impact asupra securității nucleare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale prin găzduirea, în perioada 6–7 noiembrie 2026, a celei de-a V-a ediții a Romanian & Hungarian CTO Workshop.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea anunță aprobarea finanțării unui proiect care va contribui la dezvoltarea serviciilor medicale dedicate sănătății mintale a copiilor și adolescenților.
BIHON Sport local
Cinci sportivi de la Maxim Fight Team Oradea au urcat în ring la gala „MVC – Mixed Victory Championship”, desfășurată la Apahida, lângă Cluj-Napoca, la care au participat 25 de cluburi din toată țara.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier s-a produs în cursul zilei de duminică, 8 noiembrie, în extravilanul localității Tărcaia, în zona protejată Codru Moma.
7
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un apel la 112, care sesiza că un bărbat aflat la o terasă de pe strada Vasile Alecsandri, în centrul municipiului Oradea, ar fi scos un pistol în urma unui conflict cu o altă persoană, a reprezentat punctul de pornire al unui dosar penal soluționat la finalul lunii octombrie de Judecătoria Oradea.
9
Citiți principiile noastre de moderare aici!