În replică, reprezentanţii PNL spun că afirmaţiile edilului din Piatra Neamţ ar putea avea la bază o criză existenţială.
“Am şi eu informaţii de la Bucureşti că prin tot felul de mijloace, prin instituţiile statului se pregăteşte o campanie. Este un comando pregătit de premierul Tăriceanu şi apropiaţii acestuia, pentru că nu am fost de acord cu modul în care conduce PNL-ul şi Guvernul şi am devenit o persoană incomodă“, a declarat Gheorghe Ştefan, primarul oraşului Piatra Neamţ.
Gheorghe Ştefan spune că totul i se trage de la faptul că şi-a manifestat deschis simpatia pentru platformişti. Liberalii cred însă că Gheorghe Ştefan se teme pentru că a făcut afaceri dubioase.
“Ori domnul Pinalti are o criză existenţială şi suferă de mania persecuţiei, ceea ce e puţin probabil, la nivelul de cultură pe care îl are, ori domnia sa a făcut afaceri ceva mai mult decât dubioase şi se apropie frânghia de par şi se lamentează cu anticipaţie“, a spus senatorul Puiu Haşotti.
Primarul nu a făcut publice indiciile care l-au determinat să afirme că este urmărit, însă a ţinut să precizeze că informaţia a fost verificată din trei surse.
Primarul Gheorghe Ştefan se simte urmărit
<p>PIATRA NEAMŢ - Primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, simpatizant al platformei Stolojan, se simte urmărit de instituţiile statului. Mai mult, fostul preşedinte al PNL Neamţ susţine că i se pregăteşte o amplă acţiune de denigrare, operaţiune condusă de însuşi premierul Călin Popescu Tăriceanu.</p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până vineri la prânz pe râuri din opt județe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un minor în vârstă de 13 ani, din localitatea Feneriș, comuna Pocola, este căutat de polițiști după ce a plecat voluntar de acasă și nu a mai revenit.
BIHON Sport local
N-a fost să fie medalia mult dorită! Pugilistul orădean Mădălin Călugăr a pierdut la puncte meciul din sferturile de finală cu columbianul Izzon Jeffrey Galea Arévalo, care a avut un prim tur liber.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Flăcările au izbucnit în cursul zilei de miercuri, 11 noiembrie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal început de bărbat din Tinca în propria familie a continuat și după sosirea polițiștilor, unul dintre aceștia fiind lovit cu pumnul în arcadă, în timp ce încerca să-l calmeze pe agresor.
BIHON Sport local
S-au scurs cinci ani de când fostul fotbalist Dumitru Burescu s-a stins fulgerător din viață la doar 54 de ani. În memoria lui, sâmbătă, 14 noiembrie, începând cu ora 12:00, pe Stadionul Iuliu Bodola se va desfășura o nouă ediție a memorialului care îi poartă numele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!