Prima conectare a Unităţii 2 la Sistemul Energetic Naţional a avut loc pe 7 august. Reactorul 2 a fost conectat pentru prima oară la sistemul energetic naţional în data de 7 august. Pe 26 septembrie, Unitatea nucleară 2 a început să funcţioneze la capacitatea la care a fost proiectată, de 700 MW.
Centrala de la Cernavodă este formată din 2 unităţi. Reactorul 1 funcţionează din 1996 şi asigură aproximativ 10 la sută din consumul naţional de electricitate. Unitatea 2 a fost realizată în baza unui contract încheiat în anul 2003 cu Atomic Energy of Canada. Prin punerea în funcţiune a Unităţii 2, Nuclearelectrica estimează că va creşte ponderea energiei nucleare în consumul naţional până la 18 la sută iar produsul intern brut va creşte cu 0,1 la sută.
Statul român intenţionează să mai construiască alte două reactoare nucleare până în 2015, investiţie estimată la 2,2 miliarde de euro. Până acum 32 de companii sunt interesate să participe la construirea Unităţilor 3 şi 4.
Potrivit Nuclearelectrica, 15 dintre companiile care au ridicat documentele necesare întocmirii ofertelor sunt din România. În urma numărului mare de oferte primite, Comisia de coordonare a procesului de selectare a investitorilor a decis sistarea distribuirii documentelor, începând cu data de 10 octombrie. Construcţia celor două reactoare nucleare va costa aproximativ 2,3 miliarde de euro şi va fi finalizată în anii 2014-2015.
Reactorul 2 de la Cernavodă va fi inaugurat oficial
<p>CERNAVODĂ - Unitatea 2 a Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă va fi pusă în exploatare în cadrul unei ceremonii oficiale la care şi-a anunţat participarea şi premierul Călin Popescu Tăriceanu. </p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
România
Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost deconectată luni seară, 9 noiembrie, de la Sistemul Energetic Național, la numai trei zile după ce fusese resincronizată la rețea. Nuclearelectrica a anunțat că defecțiunea a apărut în partea clasică, nenucleară, a unității și că nu există niciun impact asupra securității nucleare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale prin găzduirea, în perioada 6–7 noiembrie 2026, a celei de-a V-a ediții a Romanian & Hungarian CTO Workshop.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea anunță aprobarea finanțării unui proiect care va contribui la dezvoltarea serviciilor medicale dedicate sănătății mintale a copiilor și adolescenților.
BIHON Sport local
Cinci sportivi de la Maxim Fight Team Oradea au urcat în ring la gala „MVC – Mixed Victory Championship”, desfășurată la Apahida, lângă Cluj-Napoca, la care au participat 25 de cluburi din toată țara.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier s-a produs în cursul zilei de duminică, 8 noiembrie, în extravilanul localității Tărcaia, în zona protejată Codru Moma.
7
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un apel la 112, care sesiza că un bărbat aflat la o terasă de pe strada Vasile Alecsandri, în centrul municipiului Oradea, ar fi scos un pistol în urma unui conflict cu o altă persoană, a reprezentat punctul de pornire al unui dosar penal soluționat la finalul lunii octombrie de Judecătoria Oradea.
9
Citiți principiile noastre de moderare aici!