Noua formulă de calcul a taxei de primă înmatriculare transmisă luni de autorităţile române Comisiei Europene prevede niveluri de până la trei ori mai mici pentru unele maşini vechi, dar mai mari la cele noi, data propusă pentru intrarea în vigoare a modificărilor legislative fiind 1 ianuarie 2008.
Una dintre principalele modificări aduse formulei de calcul vizează scăderea cuantumului taxei odată cu vechimea maşinii, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse din piaţa auto.
Comisia Europeană a solicitat autorităţilor române, în discuţiile purtate săptămâna trecută la Bruxelles, să modifice taxa auto, pentru a ilustra mai bine, printre altele, deprecierea valorii maşinilor în timp.
În acest sens, au fost introduse noi prevederi pentru maşinile cu vechimi mai mici de un an, cum ar fi o lună, trei luni sau şase luni, în condiţiile în care formula actuală nu prevede astfel de diferenţieri.
Modificările legislative vizează definirea mai exactă a sferei de aplicare a taxei, inclusiv prin menţiuni exprese a tipurilor de vehicule scutite, simplificarea modalităţii de calcul, prin eliminarea coeficientului de corelare, extinderea scalei de vârstă a maşinii la 20 de ani, ceea ce implică scăderea cuantumului taxei odată cu vechimea. Vechimea autoturismului se calculează, conform noilor prevederi, de la prima înmatriculare.
Perioada de 20 de ani este considerată durata de viaţă a autovehiculului, timp în care acesta poluează şi deci taxa este exigibilă.
De asemenea, au fost introduse noi proceduri, printre care cea privind restituirea taxei de primă înmatriculare către proprietarii care îşi înstrăinează maşina într-un alt stat înainte de expirarea termenului de 20 de ani, proporţional cu intervalul rămas. O altă procedură se referă la posibilitatea proprietarilor de a contesta valoarea stabilită a taxei auto.
Intrarea în vigoare a noilor prevederi la 1 ianuarie 2008 este motivată de către autorităţile române prin necesitatea respectării principiului din Codul Fiscal potrivit căruia modificările aduce acestuia trebuie să intre în vigoare la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care au fost adoptate.
Astfel, până la finele acestui an ar urma să fie aplicate actualele niveluri ale taxelor.
În cazul maşinilor cu motor euro 4, cu capacitate cilindrică de 1.400 centimetri cubi şi vechime mai mică sau egală cu o lună, valoarea taxei va creşte, în cazul în care Comisia Europeană îşi dă avizul, de la nivelul actual de 161 de euro la aproape 170 de euro. Pentru vechimea de 1-2 ani taxa scade la aproximativ jumătate de la nivelul actual de 284 de euro, iar pentru cea de 4-5 ani se diminuează la circa o treime, de la 299 de euro în prezent.
Pentru celelalte categorii de capacitate cilindrică, încadrate în norma euro 4, sunt propuse modificări similare, cu uşoare creşteri, în majoritatea cazurilor, pentru maşinile noi, şi scăderi semnificative pentru cele mai vechi. Cele mai mari valori ale taxelor sunt la maşinile cu motoare de capacitate cilindrică mare. Pentru un motor de 3.001 cmc, cuantumul taxei va scădea de la 4.276 euro în prezent la circa 1.600 de euro.
La categoria euro 3, autorităţile de la Bucureşti propun dublarea taxelor pentru maşinile noi. Pentru vechimile până la un an, taxele cresc de la 536 de euro la 1.100-1.200 de euro la motoarele de 1.400 cmc şi de la 612 euro la circa 1.300 de euro pentru cele de 1.600 cmc. La maşinile vechi, de 7-8 ani, taxele scad însă cu circa o treime, la aproximativ 660 de euro pentru 1.400 cmc şi la circa 760 de euro pentru 1.600 cmc.
Şi la maşinile care respectă normele euro 2 vor scădea taxele de primă înmatriculare, cu un ritm mai accentuat la cele de 11-12 ani şi în cuantum mai mic la maşinile vechi de 7-8 ani. Pentru o maşină de 11-12 ani cu motor de 1.400 cmc, taxa scade de la 2.604 euro la circa 1.780 euro, în timp ce pentru vechimea de 7-8 ani scăderea este de circa 100 de euro, la aproximativ 2.500 de euro.
Formula generează niveluri ale taxei în evoluţie similară şi la celelalte categorii de poluare, cu reduceri mai accentuate la maşinile mai vechi.
Printre modificări se numără şi definirea expresă a maşinilor pentru care nu se plăteşte taxă, cum ar fi ambulanţele, vehiculele pentru construcţii sau cele cu macara, precum şi cele echipate pentru transportul persoanelor cu handicap, care posedă permis de conducere, pentru un automobil odată la cinci ani.
Totodată, taxa va fi redusă cu 50% pentru motoarele diesel echipate cu filtru de particule, instalaţie care reduce emisiile poluante.
Pentru autoturismele cu motor Euro 5 nu se va plăti taxa de primă înmatriculare.
Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a anunţat că a semnat şi a trimis, luni, o scrisoare către comisarul european pentru fiscalitate, Laszlo Kovacs, privind modificările la taxa auto, şi a convenit cu reprezentanţii Comisiei ca actul normativ să fie introdus în Parlament după acordul CE.
Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă la începutul anului şi se calculează în funcţie de capacitatea motorului, de standardele de emisii şi de vechimea autovehiculului. Comisia Europeană a anunţat că va iniţia procedura legală împotriva României în cazul taxei pentru prima înmatriculare, considerând că măsura nu respectă normele europene, în pofida discuţiilor intensive purtate cu autorităţile române.
Comisia a solicitat României, într-o scrisoare de notificare transmisă în luna martie în cadrul procedurii de infringement (încălcarea reglementărilor comunitare), modificarea sistemului de taxare a autovehiculelor, argumentând că reglementările actuale sunt discriminatorii în cazul autoturismelor second-hand importate din alte state ale blocului comunitar.
Reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor s-au întâlnit, săptămâna trecută, la Bruxelles, cu experţi ai CE, pentru a prezenta propunerile României cu privire la taxa specială auto.
În cazul în care consideră nesatisfăcător răspunsul autorităţilor de la Bucureşti, Comisia Europeană poate trece la a doua etapă a procedurii legale şi, ulterior, poate aduce cazul în faţa Curţii Europene de Justiţie, care va lua o decizie ce devine obligatorie.
Trimite articolul
XNumai de la 1 ian 2008 sa intre noua grila de taxare??? Cata spaga atzi dat la UE ca sa mai mentinetzi taxa atata timp?? Pamant pe voi de hotzi !!!
Asta da tara corupta… arda-va iadu de corupti ce sunteti toti astia din parlamentu Romaniei … va vine si voua randu …. la raspundere… arda-va gazu !!!
Ar trebui ingropati de vi hotii astia din parlamentul tarii noastre pentru toate bataile de joc care le`au facut si le fac din noi .. am ajuns sclavii lor..muncim pt din greu o tara intrega ca ei sa aiba venituri si spagi uriase ..
sa o mentina, ce dracu.. sa ne protejam si noi, asa is romanii, ii doare curu sa se miste si 100 de m fara masini, si multi aduc si rable de dincolo pe care daca are sigla BMW ii vezi Doamne masina “adevarata”.. la fel si cu parcarea de pe Independentei, mereu gasesc loc acolo la orice ora as merge, dar toti se inghesuie langa primarie si langa Teatru sa-si lase masinile.. fac un trafic infernal acolo..
pentru ce draq` tot micsorati taxa aia mah .. mai bine atzi scoate`o dreaq` de tot .. sa poata si un roman normal care nu dispune de prea multi bani sa`si aduka o masinuta klumea de dincolo … da la voi daca sa`r putea sa se i`a numai masini din 2007 si 2008 nu ??? dati`ne bani si ne luam … sa va i`a dreaq`u
Ce gascani suntetzi voi care scrietzi minciuni, inca e in dezbatere noua grila de taxare la Bruxelles si dupa aia va intra in parlamentul Romaniei si de abia atunci se va sti cand intra in vigoare in monitor, nu mai mititi cu 1 ian 2008, pun pariu ca esti unu cu actiuni la Logan , tu care ai scris acest articol fals !!!
Sa ne sugi pula la toti cei interesati sa isi cumpere masina de dincolo.
tu ori esti vreun fraier care si-a luat Logan ori esti unu care nu iti permiti nici macar bicicleta sa iti iei.
sa pieri in iad impreuna cu Tericeanu. Jos toti parlamentarii. Au interese doar pt ei, iar de noi ii doare in cot.
FUTEVAR IROD IN GURA ATATA MUIE SA LUATI PT FIECARE EURO LUAT DE LA BIETU OM!GUNOAIELORRRRRRRR!!
ia dacia
bagami-as pula-n voi