Zeci de vizitatori ai Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus au asistat joi la lansarea volumului de 100 de pagini, unde Cernea vorbeşte despre efectele nefaste produse de fenomenul becalizării. „Cred că societatea românească în afară de umor trebuie să mai găsească şi alţi anticorpi împotriva becalizării”, spune scriitorul.
“De ce mă consider liber cugetător” este primul capitol al cărţii care a stârnit curiozitatea cititorilor pasionaţi şi nu numai.
În afară de interviuri şi articole, cartea conţine şi un mesaj către preşedintele Traian Băsescu, care, spune autorul, l-a “dezamăgit profund”.
Remus Cernea critică becalizarea României
Reactualizat la:
Remus Cernea protestează împotriva becalizării României. Cel mai recent volum al scriitorului, "Manifest împotriva becalizării României", este chiar o critică a acestui fenomen.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
România
Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost deconectată luni seară, 9 noiembrie, de la Sistemul Energetic Național, la numai trei zile după ce fusese resincronizată la rețea. Nuclearelectrica a anunțat că defecțiunea a apărut în partea clasică, nenucleară, a unității și că nu există niciun impact asupra securității nucleare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale prin găzduirea, în perioada 6–7 noiembrie 2026, a celei de-a V-a ediții a Romanian & Hungarian CTO Workshop.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea anunță aprobarea finanțării unui proiect care va contribui la dezvoltarea serviciilor medicale dedicate sănătății mintale a copiilor și adolescenților.
BIHON Sport local
Cinci sportivi de la Maxim Fight Team Oradea au urcat în ring la gala „MVC – Mixed Victory Championship”, desfășurată la Apahida, lângă Cluj-Napoca, la care au participat 25 de cluburi din toată țara.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier s-a produs în cursul zilei de duminică, 8 noiembrie, în extravilanul localității Tărcaia, în zona protejată Codru Moma.
7
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un apel la 112, care sesiza că un bărbat aflat la o terasă de pe strada Vasile Alecsandri, în centrul municipiului Oradea, ar fi scos un pistol în urma unui conflict cu o altă persoană, a reprezentat punctul de pornire al unui dosar penal soluționat la finalul lunii octombrie de Judecătoria Oradea.
9
Citiți principiile noastre de moderare aici!