România, cu 508 puncte, ocupă locul 25 din cele 29 posibile şi se află alături de Ungaria, Lituania, Bulgaria şi Letonia.
Punctajul obţinut de ţara noastră în clasamentul indicatorilor de performanţă ai serviciilor medicale din Uniunea Europeană arată slăbiciunile sistemului de sănătate de la noi, văzute prin prisma pacienţilor. Unul dintre punctele negre este cel referitor la plăţile la negru. România este, în schimb, apreciată pentru realizarea un dicţionar de medicamente on-line pentru nespecialişti.
Indexul consumatorului de sănătate este un clasament anual care ia în calcul cinci subdomenii care vizează drepturile şi informarea pacienţilor, timpul de aşteptare pentru tratamente obişnuite, rezultatele sistemului de sănătate, generozitatea acestuia şi accesul la medicamente.
România este codaşa la sănătate în UE
Reactualizat la:
BUCUREŞTI - Ţara noastră se află pe locul 25 din 29 în topul sistemelor de sănătate, conform Indexului Consumatorului de sănătate european. În clasamentul realizat de Euro Health Consumer Index, pe primul loc se situează Austria, cu 806 puncte din 1.000 posibile, urmată de Olanda şi Franţa.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un orădean stabilit în străinătate, Gabriel Matache, a transmis redacției bihon.ro o sesizare, însoțită de mai multe fotografii, în care semnalează o serie de probleme de pe domeniul public din municipiu.
România
Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost deconectată luni seară, 9 noiembrie, de la Sistemul Energetic Național, la numai trei zile după ce fusese resincronizată la rețea. Nuclearelectrica a anunțat că defecțiunea a apărut în partea clasică, nenucleară, a unității și că nu există niciun impact asupra securității nucleare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale prin găzduirea, în perioada 6–7 noiembrie 2026, a celei de-a V-a ediții a Romanian & Hungarian CTO Workshop.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea anunță aprobarea finanțării unui proiect care va contribui la dezvoltarea serviciilor medicale dedicate sănătății mintale a copiilor și adolescenților.
BIHON Sport local
Cinci sportivi de la Maxim Fight Team Oradea au urcat în ring la gala „MVC – Mixed Victory Championship”, desfășurată la Apahida, lângă Cluj-Napoca, la care au participat 25 de cluburi din toată țara.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier s-a produs în cursul zilei de duminică, 8 noiembrie, în extravilanul localității Tărcaia, în zona protejată Codru Moma.
7
Citiți principiile noastre de moderare aici!