Inventivitatea statului şi a diferitelor instituţii care au gândit astfel de taxe nu are margini. Unele dintre ele sunt cel puţin ciudate, de la celebra taxă pe scaun a fostului Ministru al Agriculturii, Traian Remeş, până la taxa pe viciu a lui Nicolăescu toţi au găsit soluţii de a mai scoate nişte bani din portofelele românilor.
Iată câteva exemple de taxe despre care probabil că nici nu ştiaţi că le plătiţi: de câte ori intraţi la metrou plătiţi o taxă pentru acea călătorie, la muzeu, preţul biletului mai ascunde o taxă, dacă vă gândiţi să aduceţi diamante în ţară, mai plătiţi una. La exemplele de mai sus s-ar fi putut adăuga şi taxa pe cadouri şi prime, dacă ministrul Muncii Paul Păcuraru nu ar fi retras, la presiunea opiniei publice şi a premierului Tăriceanu, un ordin ministerial emis tot de el.
Romanii platesc anual aproximativ 300 de taxe
<p>O analizã a Bãncii Mondiale a stabilit, iniţial, cã românii plãtesc 385 de taxe pe an, în diferite forme. Dupã aceea, ministrul Economiei şi Finanţelor a anunţat că peste 100 dintre ele au fost anulate de Guvern. </p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
România
Recunoașterea calificărilor medicale obținute în Regatul Unit ar putea deveni mai simplă, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Sănătății.
Cultură
Albumul bluesman-ului orădean, înscris în procesul de evaluare pentru cea de-a 69-a ediție a Premiilor Grammy, vine în același moment cu un concert-eveniment la Opera Națională București.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Sânmartin se va extinde producția proprie de energie electrică, după ce primul parc fotovoltaic, construit în satul Cordău, a început să reducă facturile administrației locale.
1
Economic
Instituțiile publice din România ar putea beneficia de verificări suplimentare de securitate cibernetică, iar persoanele care descoperă vulnerabilități în sistemele informatice ale statului ar putea primi recompense financiare.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi bărbați implicați în vara acestui an într-o tâlhărie petrecută pe bulevardul Dacia, din Oradea, au fost condamnați în mod diferit de către instanța de judecată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!