S-a înecat salvând din râu un coleg

Ştefăniţă, salvatorul de la Mărăcineni, a devenit erou, plătind cu moartea gestul său suprem. Tânărul s-a aruncat fără ezitare în apă, deşi nu ştia să înoate bine, pentru a-i acorda altuia viaţa, de care el tocmai începuse să se bucure, într-o familie “de suflet”

Ştefăniţă este al treilea bărbat care şi-a sacrificat viaţa pentru a-i salva pe cei rătăciţi în apele-capcană ale râurilor, a cărui poveste este prezentată în Click!. Întâi, am scris, în această vară, despre eroul de la Dăbuleni (Dolj), care a scos dintr-un canal de irigaţie un băieţel. A urmat povestea salvatorului de la Timişoara, care s-a scufundat după o tânără de 18 ani, prinsă între vârtejuri de apă pe râul Timiş. Nici unul dintre cei salvaţi nu a venit la înmormântarea celor cărora le datorează viaţa.

Ştefan Dobre a mers la scăldat împreună cu un prieten alături de care obişnuia să-şi petreacă după-amiezile de week-end. Marţi a fost foarte cald, iar o baie în râu era binevenită.

Au găsit un loc mai puţin adânc, unde cei doi s-au bălăcit câteva ore. Ştefăniţă, cum îl alinta Alin, bunul lui prieten, a auzit strigăte de ajutor şi, fără să ezite, a fugit înspre locul în care un tânăr se zbătea să rămână la suprafaţa apei. S-a scufundat, l-a ridicat pe cel care cerea ajutor, dar el nu a mai putut ieşi din râu. Băiatul salvat a ajuns la mal, a rupt-o la fugă, fără să se uite în urmă.

Ştefăniţă s-a născut pe 14 decembrie 1981. Pe când avea doar 9 luni a fost dat la casele de copii de prin Buzău, împreună cu cei cinci fraţi ai săi. Mama lui, rămasă văduvă şi fără casă, nu mai făcea faţă greutăţilor vieţii. La majorat, băiatul s-a “lipit” de familia Iordache, oameni de afaceri din oraş şi buni la suflet.

Tânărul îi ajuta zilnic la barul de la Gara Buzău, pe care aceştia îl patronează, şi aşa îşi câştiga bruma de bani necesari supravieţuirii. Reuşea să plătească chiar şi chiria casei în care se instalase de ceva vreme, împreună cu mai mulţi tineri.

Pe câţiva dintre membrii familiei Dobre i-am găsit strânşi în jurul unei mese din barul unde lucra Ştefăniţă. Moartea lui a fost prilej de întrunire a familiei, mama, două surori şi doi fraţi. Erau îmbrăcaţi în negru şi aşteptau informaţii despre mortul lor, care se afla la morgă. Mi-au spus că s-au văzut cu toţii tot mai rar, după ce soarta i-a separat unul de celălalt. În copilărie se întâlneau doar în vacanţele de vară, la casa unor bunici, de lângă Râmnicu Sărat.

Toni, mezinul familiei Dobre, spune că nici nu a apucat să-l cunoască prea bine pe fratele său, Ştefan, pe care l-a întâlnit, doar cu câţiva ani în urmă. “Am fost separaţi, în diferite case de copii. Zece ani ne-au trebuit ca să ne revedem toţi fraţii. Pe sora mea nu o cunoşteam dacă nu mă căuta cumnatu’. M-am trezit cu un bărbat la poartă, care mi-a zis: «Tu ai o soră, vrei să o cunoşti?». Aşa am cunoscut-o pe ultima soră”, a spus Toni Dobre, fratele eroului de la Mărăcineni.

Ana, mama lui Ştefăniţă, era îngândurată, copleşită poate de mustrări de conştiinţă sau de regretul că nu şi-avăzut mai des copilul. A promis însă că o să pună bănuţ lângă bănuţ pentru a putea veni mai des, de la Focşani, ca să-i aprindă o lumânare. Vineri şi-a înmormântat copilul la Sfânta Vineri, cimitirul săracilor din Buzău.

Alin Sava, prietenul lui Ştefăniţă, îşi aminteşte ultimele clipe înaintea tragediei: “Eram amândoi pe malul râului, iar unul, care era la o distanţă de câţiva metri, în apă, striga şi zicea că s-a agăţat de nişte fiare! Ştefăniţă a zis că îl cunoaşte de la căminul de copii şi că trebuie să intre în apă. S-a dus la fund, l-a ridicat cu mâinile, dar el n-a mai ieşit. Celălalt băiat a ieşit la mal şi a luat-o la fugă. Nu l-am mai văzut de atunci.”

Sursa: News