Un pion principal în prinderea infractorilor. Poliţist sub acoperire care munceşte zi-lumină. Am pornit aşadar cu echipa mixtă într-o razie prin oraşul Julietei.
Ora 8. După o şedinţă operaţională scurtă, se stabilesc traseele. Maşinile poliţiştilor pornesc sirenele şi pleacă spre prima destinaţie. Parcul din Verona.Primii români sunt legitimaţi. Totul e în regulă şi se pleacă spre al doilea punct al misiunii: gara.
Poliţistul român şi carabinierii colaborează perfect. Deja misiunile comune au devenit rutină şi ştiu că se pot baza unii pe alţii.
Lucrurile se complică la a treia zonă de control. Două persoane care nu se pot legitima sunt conduse la maşina poliţiei. Este momentul în care poliţiştii au parte de o surpriză de proporţii: bărbatul este urmărit general. “Este urmărit pentru furt, ceilalţi doi sunt în regulă”, spune poliţistul.
În urma acestei razii trei români au fost arestaţi. Acţiunea a avut însă în spate un filaj de luni de zile, interceptări telefonice şi o muncă istovitoare.
Trei romani arestati in Verona
Reactualizat la:
Ca număr de infracţiuni, Verona ocupă un loc fruntaş în Italia. O muncă dificilă pentru poliţiştii italieni, aşa că un ofiţer român a fost detaşat la chestura din Verona.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Sport local
Cinci sportivi de la Maxim Fight Team Oradea au urcat în ring la gala „MVC – Mixed Victory Championship”, desfășurată la Apahida, lângă Cluj-Napoca, la care au participat 25 de cluburi din toată țara.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier s-a produs în cursul zilei de duminică, 8 noiembrie, în extravilanul localității Tărcaia, în zona protejată Codru Moma.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un apel la 112, care sesiza că un bărbat aflat la o terasă de pe strada Vasile Alecsandri, în centrul municipiului Oradea, ar fi scos un pistol în urma unui conflict cu o altă persoană, a reprezentat punctul de pornire al unui dosar penal soluționat la finalul lunii octombrie de Judecătoria Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Autoritățile au fost sesizate cu privire la dispariția bărbatului în cursul zilei de luni, 9 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul violent cu elevele de la Colegiului Național „Samuil Vulcan” Beiuș în care două fete s-au bătut în public a devenit viral pe rețelele de socializare. Conducerea școlii atrage atenția că umilirea în public a fetelor implicate și a familiilor acestora poate lăsa urme mai adânci decât incidentul în sine.
România
Preşedintele Nicuşor Dan, executat silit pentru impozite neachitate. Cât datorează Primăriei Predeal
Preşedintele României, Nicuşor Dan, figurează pe lista contribuabililor pentru care Primăria Predeal a iniţiat procedura de poprire a conturilor bancare, ca urmare a neachitării unor obligaţii fiscale locale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!