Ministrul român de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, aflat în vizită oficială în Germania, a primit semnale pozitive atât din partea omologului său german, cât şi a premierului bavarez Edmund Stoiber.
Deşi mulţumit de progresele realizate până acum de România, ministrul german de Externe a declarat că ţara sa aşteaptă încă un răspuns oficial din partea Comisiei Europene cu privire la cererea Berlinului de activare a două clauze de salvgardare pentru România, de la 1 ianuarie 2007. Oricum, atmosfera înaintea votului de astăzi este bună.
Chiar şi liderul Uniunii Creştin-Sociale, Edmund Stoiber, unul dintre cei mai vehemenţi critici europeni ai integrării României, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei de la Bucureşti că formaţiunea sa politică va vota pentru ratificarea Tratatului. Intrarea României în Uniunea Europeană va avea loc în timpul preşdinţiei Germaniei, care începe chiar la 1 ianuarie 2007.
“Am discutat priorităţile preşedinţiei germane, iar domnul ministru a menţionat Marea Neagră. Noi credem că putem construi o dimensiune specifică a Uniunii Europene care, folosind politica de vecinătate, să construiască un mecanism de cooperare întere UE şi statele riverane Mării Negre”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.
Ultimul vot pentru aderarea României la UE
Reactualizat la:
BUCUREŞTI - Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană face vineri ultimul pas. Camera Superioară a Parlamentului german va supune votului propunerea de ratificare a Tratatului, iar perspectivele sunt încurajatoare.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până vineri la prânz pe râuri din opt județe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un minor în vârstă de 13 ani, din localitatea Feneriș, comuna Pocola, este căutat de polițiști după ce a plecat voluntar de acasă și nu a mai revenit.
BIHON Sport local
N-a fost să fie medalia mult dorită! Pugilistul orădean Mădălin Călugăr a pierdut la puncte meciul din sferturile de finală cu columbianul Izzon Jeffrey Galea Arévalo, care a avut un prim tur liber.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Flăcările au izbucnit în cursul zilei de miercuri, 11 noiembrie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal început de bărbat din Tinca în propria familie a continuat și după sosirea polițiștilor, unul dintre aceștia fiind lovit cu pumnul în arcadă, în timp ce încerca să-l calmeze pe agresor.
BIHON Sport local
S-au scurs cinci ani de când fostul fotbalist Dumitru Burescu s-a stins fulgerător din viață la doar 54 de ani. În memoria lui, sâmbătă, 14 noiembrie, începând cu ora 12:00, pe Stadionul Iuliu Bodola se va desfășura o nouă ediție a memorialului care îi poartă numele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!