Şoferii care au încercat să traverseze muntele au fost luaţi prin surprindere de iarna care s-a instalat în toată regula.
Drumul naţional 18, care leagă Baia Mare de Sighetul Marmaţiei, este acoperit de zăpadă. Viscolul puternic a îngreunat activitatea drumarilor. Şoferii care sunt nevoiţi să treacă prin Pasul Gutâi sunt sfătuiţi să îşi echipeze corespunzător maşinile pentru iarnă.
Circulaţia pe Drumul Naţional 17C a fost îngreunată toată noaptea, din cauza zăpezii care s-a depus pe carosabil. Cea mai gravă situaţie a fost în Pasul Tihuţa, la peste 1.000 de metri altitudine. Drumarii au încercat toată noaptea să cureţe carosabilul, însă munca lor a fost îngreunată de viscolul puternic. Zăpada s-a depus prea repede, iar şoferii au fost nepregătiţi pentru vremea rea.
Zăpada îngreunează circulaţia rutieră
<p>După ploi, acum zăpada le dă bătai de cap celor din nordul ţării. La doar câţiva kilometri de inundaţiile din Baia Sprie, în zona pasului Gutâi, ploile s-au transformat în lapoviţă şi ninsoare.</p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
România
Recunoașterea calificărilor medicale obținute în Regatul Unit ar putea deveni mai simplă, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Sănătății.
Cultură
Albumul bluesman-ului orădean, înscris în procesul de evaluare pentru cea de-a 69-a ediție a Premiilor Grammy, vine în același moment cu un concert-eveniment la Opera Națională București.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Sânmartin se va extinde producția proprie de energie electrică, după ce primul parc fotovoltaic, construit în satul Cordău, a început să reducă facturile administrației locale.
1
Economic
Instituțiile publice din România ar putea beneficia de verificări suplimentare de securitate cibernetică, iar persoanele care descoperă vulnerabilități în sistemele informatice ale statului ar putea primi recompense financiare.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi bărbați implicați în vara acestui an într-o tâlhărie petrecută pe bulevardul Dacia, din Oradea, au fost condamnați în mod diferit de către instanța de judecată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!